MENIU

Protestele din Sofia: Blocaj în fața televiziunii naționale

bulgaria

Vineri, în cea de-a 44-a zi de proteste antiguvernamentale de la Sofia, manifestanţii au blocat intrarea principală în clădirea Televiziunii Naţionale Bulgare (BNT), într-o acţiune desfăşurată sub coordonarea Mişcării BOEŢ (Luptător, n.trad.), care a avertizat că în fiecare zi vor avea loc „blocaje-surpriză” ale unor instituţii publice.

Pe parcusrul întregii săptămâni, protestatarii au blocat accesul în Ministerul Justiţiei, Comisia Electorală Centrală şi Comisia anticorupţie şi pentru confiscarea bunurilor dobândite ilegal, scrie RADOR.

Manifestanţii nu au permis oaspeţilor televiziunii să intre în clădire, argumentând că BNT nu transmite în mod obiectiv acţiunea lor de protest. Ei au solicitat şi o întrevedere cu directorul general al televiziunii, Emil Koşlukov, solicitând demisia acestuia şi acuzând mass-media de „transmisiuni care nu sunt obiective şi de susţinere a puterii, care este total vicioasă şi coruptă”. Protestatarii s-au întors apoi la tabăra de corturi desfăşurată pe Podul Vulturilor (Orlov Most), însă au declarat că la prânz vor bloca din nou accesul în clădirea televiziunii publice.

Mai multe articole despre:
Bulgaria