MENIU

Protestele de peste graniţă! Bulgarii şi moldovenii, alături de români: Două state, aceiaşi hoţi

Dacă până acum protestele de solitaritate au strâns în stradă sute de români în marile oraşe din Europa, începând de vineri la Sofia şi la Chişinău sunt anunţate proteste de susţinere organizate de cetăţenii celor două ţări.

Pe pagina protestului de la Sofia, România este dată că un exemplu în lupta anticorupţie, iar orice slăbire a sistemului ar "fi un semn rău pentru Bulgaria". La Chişinău va avea loc un marş cu deviza: "Două state, aceiaşi hoţi", scris HotNews.ro.

"Dacă România ar face paşi înapoi în lupta anticorupţie ar fi un semn foarte rău pentru Bulgaria. În ultimii ani România a arătat cu succes că există speranţe pentru un stat de drept funcţional", se arată pe pagină protestului de pe Facebook . Adunarea este programată pentru Duminică, 5 februarie, începând cu ora 17:00.

"Deloc surprinzător, susţinatorii status quo-ului din Bulgaria tresar de fiecare dată când se vorbeşte despre justiţia din România. Din această cauza este important că românii să reuşească şi să demonstreze că ce au câştigat în ultimii ani este ireversibil", se mai menţionează.

Un alt protest, în semn de solidaritate, va fi ţinut la Chişinău, acolo unde va fi organizat un marş de susţinere sub deviza: "Două state, aceiaşi hoţi". Marşul va începe vineri, 3 februarie, de la ora 18:00 pornind de la statuia lui Ştefan cel Mare.

"Marşul solidarităţii se înscrie în contextul manifestaţiilor masive din România, unde în ultimele trei zile au avut loc cele mai mari proteste de după Revoluţie. Mai mulţi activişti, reprezentanţi ai societăţii civile, precum şi membri ai Platformei Demnitate şi Adevăr susţin marşul", informează jurnal.md. 

Puteţi urmări aici manifestaţiile din Chişinău

Chat conversation end

Mai multe articole despre:
proteste Bulgaria Moldova romani diaspora europa