MENIU

PROTESTE. ALERTĂ - 6000 de oameni mărşăluiesc în Cluj. Care sunt zonele spre care se îndreaptă

Mii de persoane s-au adunat, vineri seară, în Piața Universității, din București, și alte câteva mii în Piața Unirii, din Cluj-Napoca, precum și la Arad şi Craiova în semn de solidaritate cu românii din Diaspora. Protestarii cer corectitudine la cel de-al doilea tur de scrutin, care se va desfășura duminică, pe 16 noiembrie, mai multe secții de votare în străinătate și scandează lozinci şi la adresa guvernării şi a premierului Victor Ponta.

UPDATE 20:40 - Peste 6000 de persoane s-au strâns în Piața Unirii din Cluj-Napoca pentru a scanda împotriva candidatului PSD la alegerile prezidențiale, Victor Ponta. Clujenii au ieșit din nou în stradă pentru a-și manifesta nemulțumirea față de Victor Ponta, prezidențiabilul din partea PSD. Astfel, după ce după-amiază aproximativ 300 de social-democrați au ocupat Piața Unirii, vineri seara s-au adunat, în același loc, peste 4000 de protestatari anti-Ponta.

Evenimentul are loc la aproape o săptămână de la o manifestație similară, la care au luat parte mai mult de 5000 de clujeni.De data aceasta, însă, protestatarii vor părăsi zona centrală și se vor deplasa spre cartierul Mărăști.

 Iată traseul participanților la manifestație:

 Piaţa Unirii – Bd. Eroilor (zona pietonală) – Piaţa Avram Iancu – Calea Dorobanţilor, cu restricţionarea circulaţiei rutiere pe două benzi – Aleea Bibliotecii – sens giratoriu Mărăşti - strada Fabricii – strada Bucureşti, cu restricţionarea circulaţiei pe sensul de deplasare – strada Gorunului – strada Buftea – cu restricţionarea circulaţiei rutiere – Bd. 21 Decembrie 1989 – strada Memorandumului – strada Petru Maior – Piaţa Lucian Blaga, cu restricţionarea circulaţiei rutiere pe două benzi.

 Sursa: citynews.ro

 

 ===============================================================

UPDATE Evenimentele au escaladat şi la Timişoara.

Mii de oameni au iesit in strada, din nou, in Piata Operei din Timisoara, la un miting de protest organizat chiar inainte de turul 2 al alegerilor prezidentiale. Timisorenii sunt solidari cu alegatorii din diaspora, care la primul tur au fost nevoiti sa stea la cozi infernale pentru a-si exercita dreptul de vot.

Vineri, la ora 18:00, peste 800 oameni de toate varstele s-au adunat in centrul Timisoarei, dupa estimarile jandarmilor, chiar si cu copii mici. Si-au luat cu ei steaguri ale regiunilor tarii – Banat, Moldova, steagul Romaniei, dar si steagul scos de timisoreni la Revolutie, cu stema decupata, precum si pancarte pe care au scris fel de fel de mesaje: “Arde-i cu votul tau!”, “Drept de vot pentru diaspora”, “Votati cu capul, nu cu stomacul”, “Alaturi de diaspora”, “Jos comunismul”, “Noua ne pasa”, “Game over”, “Vreau o tara ca afara”, “Unitar si indivizibil impotriva coruptiei si minciunii” si altele. De altfel, ei scandeaza diverse mesaje.

Sursa: opiniatimisoarei.ro

=============================================================

Protest în Piața Universității - București

UPDATE 20.00: Peste 1.000 de persoane au plecat în marș spre Piața Victoriei.

UPDATE 19.50: Imagini de la mitingul din Bucuresti, unde s-au strins peste 1.000 de oameni, transmite HotNews.

 

Post by Bogdan Budeș.

 

UPDATE 18.54: La Bucuresti sint peste 500 de manifestanti, numarul continua sa creasca. Se striga: Mintiti poporul cu televizorul  si Premier acoperit, pentru tine s-a sfarsit!, potrivit HotNews.

18.30: Câteva sute de bucureșteni protestează, în acest moment, în Piata Universității, iar de aici, în jurul orei 19, vor pleca, în marș, către Piata Victoriei, după care se vor reîntoarce, transmite corespondentul Realitatea TV. Protestatarii vor ca alegerile, de duminică, să se desfășoare cu corectitudine și să nu mai existe incidente, ca la primul tur de scrutin. Totodată, românii cer mai multe secții de votare în străinătate.

”Nu avem așteptări de la domnul Meleșcanu, este un om fără curaj. Mi-aș fi dorit ca ACL să se fi mobilizat foarte bine, să trimită reprezentanți în care au incredere, în secțiile de votare unde au votat mii de oameni, pe liste suplimentare”, declară un protestatar. 

Protestatarii afişază pancarte cu mesaje ca "Am muncit pentru copiii noştri, vom vota pentru viitorul lor" și scandează "Jos, jos, jos! Premierul este mincinos!", "Ghinion, ghinion! Ţara s-a trezit din somn", "Ceauşescu n-a murit, este Ponta travestit", "Ponta, nu uita, diaspora nu este a ta", "PSD, doar corupţie" şi "Victor Ponta, nu uita, eşti mai rău ca Ebola". Mai mult, la protest au fost aduse steaguri şi pancarte cu mesaje precum: "Taxe şi accize fără număr. Dottore plagiatorul" şi "Am muncit pentru copiii noşti, vom vota pentru viitorul lor", informează Mediafax.


Protest la Sibiu

UPDATE 19.47: Aproximativ 1.000 de sibieni participă la marșul pe traseul Piaţa Mare - Mihai Viteazu, transmite Ora de Sibiu, citată de HotNews.


Protest în Piața Unirii - Cluj-Napoca 

UPDATE 19.43: Imagini VIDEO din Cluj

 

 

UPDATE 18.49: La Cluj, unul dintre protestatari citeste Declaratia de la Cluj, În 7 puncte, informează HotNews:

Noi, cetateni ai municipiului Cluj, reuniniti in 14 noiembrie, cerem viitoarului presedinte sa-si asume urmatoarele puncte:
1. Drepturi cetatenesti. Respectarea dreptului la libera exprimare, la protest si la vot, inclusiv la votul prin corespondenta pentru Diaspora
2. Reformarea clasei politice, reducerea numarului de parlamentari. Inlesnirea infiintarii de noi partide politice. Limitarea numirilor politice in institutii
3. Justitie. Excluderea oricarei imixtiuni a politicului in justitie, respingerea imediata a proiectului Legii amnistiei si gratierii. Limitarea imunitatii demnitarilor la declaratiile politice
4. Alocarea a 6% din PIB pentru sanatate.
5. Alocarea a 6% din PIB pentru educatie si 1% din PIB pentru cercetare
Se striga puternic Jos Ponta!
6. Recunoasterea problemelor de mediu ca fiind de importanta nationala. Interzicerea completa a cianurarii in minerit si a fracturarii hidraulice si a organismelor modificate genetic. Oprirea defrisarilor
7. Interzicerea prin lege a oricarei declaratii discriminatorii

Cornel Vâlcu, unul dintre organizatorii manifestării, a declarat că scopul mitingului este multiplu şi se referă în primul rând la ce s-a întâmplat românilor din diaspora în primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit Mediafax.

”Mulţi români nu au putut să voteze în diaspora şi există riscul să se întâmple din nou în turul al doilea. Nu ne-au convins măsurile lui Ponta pentru turul al doilea. Protestul este unul al societăţii civile, în care ne spunem nemulţumirile”, a spus Vâlcu.

Acesta a citit ”Declaraţia de la Cluj”, în şapte puncte, în care se cere viitorului preşedinte al României şi întregii clase politice să îşi asume reforma clasei politice, respectarea separării puterilor în stat şi limitarea imunităţii demnitarilor exclusiv la declaraţii politice, alocarea a 6% din PIB pentru sănătate şi a 6% pentru educaţie, oprirea defrişărilor ilegale, încetarea oricărui discurs separatist şi care instigă pe criterii rasiale şi de clasă.

”Aici sau peste hotare suntem cu toţii cetăţeni ai României, proiectul de ţară este al nostru, rămânem solidari şi atenţi la comportamentul clasei politice şi al decidenţilor. La 25 de ani de la revoluţia română reafirmăm valorile acesteia şi avertizăm că nu mai tolerăn nicio trădare a intereselor noastre legitime”, se mai arată în ”Declaraţia de la Cluj”.

Mitingul este autorizat să se desfăşoare până la ora 22.00.

18.30: Potrivit corespondentului Realitatea TV, sunt aproape 4.000 de oameni adunați în Piața Unirii, din Cluj-Napoca, veniți cu pancarte de solidarizare pentru diaspora și împotriva Guvernului Ponta. Aici, în Piața Unirii, se va sta până la 18,45, după care se va pleca într-un marș, ultima plimbare înainte de alegeri, pe Bulevardul Eroilor, până într-un cartier din Cluj-Napoca, după care, în jurul orei 20, protestatarii se vor întoarce în Piața Unirii. După cum se anunță pe site-urile de socializare, circa 7. 000 de oameni vor fi în Piața Unirii.

Protestatarii scandează ”Jos Ponta”, având pancarte pe care scrie ”Ponta nu uita că Ardealul nu te vrea”,”Victoraş eşti pe făraş”, ”Iohannis preşedinte, neamţul nu ne minte”, ”Guvernul trădării a pus capăt răbdării”, ”Nu alegem între candidaţi, ci între două lumi”, ”România nu uita, votul este arma ta”, transmite corespondentul Mediafax.


Protest în fața Casei Sindicatelor - Arad

17.00: Circa 1.000 de manifestanţi s-au adunat la ora 17.00, în faţa Casei Sindicatelor din centrul oraşului, iar o oră mai târziu au pornit în marş pe Bulevardul Revoluţiei, prin faţa Primăriei şi a Teatrului de Stat, potrivit Mediafax. 

Oamenii au intonat imnul României, iar pe traseu au scandat lozinci atât pentru organizarea de alegeri libere, cât şi împotriva premierului Victor Ponta: "Veniţi cu noi în turul doi", "Dacă vă pasă, nu staţi în casă", "Vrem alegeri libere", "Jos Ponta, Aradul nu te vrea". De asemenea, protestatarii au purtat pancarte inscripţionate cu mesaje, precum: "Klaus, Klaus, scapă-ne de Mickey Mouse", "Guvernul nesimţit, pe români i-a umilit", "Jos PSD, jos Ponta", "Veniţi cu noi să fim eroi în turul doi".

Mai multe persoane au adus vuvuzele cu care fac zgomot în timpul marşului, iar alţi participanţi flutură steagurile României. Printre cei aproximativ 1.000 de manifestanţi se numără şi părinţi tineri cu bebeluşi în cărucioare, dar şi numeroşi studenţi şi pensionari.

Unul dintre organizatorii manifestării de la Arad, Vlad Botoş, a declarat corespondentului Mediafax că, prin acest protest, se cere Guvernului organizarea de alegeri libere, atât în ţară, cât şi în diaspora.

"Articolul 36 din Constituţie garantează dreptul la vot oricărui cetăţean român, dar cu toate acestea sora mea care este în Munchen a stat cinci ore la coadă şi nu a reuşit să voteze în primul tur, iar cumnata mea a stat şapte ore la Paris fără succes. Vrem ca acest protest să nu fie unul politizat, ci să fie un semnal de schimbare pentru întreaga clasă politică", a declarat tânărul.

Manifestarea este organizată de Asociaţia A.R.A.D., fiind autorizată până la ora 21.00 şi supravegheată de jandarmi.

Protest la Craiova

18.43: Circa 1.000 de craioveni s-au adunat in zona restaurantului Doljana și scandeaza pentru alegeri corecte si un vot liber in diaspora. In incercarea de a se deplasa spre Piata "Mihai Viteazul", craiovenii sunt opriti de cordoane de jandarmi.  Oamenii spun ca au incercat sa obtina de la Primaria Craiova autorizarea unui miting, dar au fost refuzati pe motiv ca in centru sunt alte manifestatii culturale, scriu cei de la  Gazeta de Sud, citați de HotNews. 

 

 

 

 

 

Mai multe articole despre:
prosteste