Proteste uriașe la Atena. Sute de mii de oameni au ieșit în stradă: "Jos labele"
Macedonia i-a scos pe greci în stradă. O fostă republică iugoslavă folosește numele Macedonia, numele unei provincii din nordul Greciei. Se ceartă pe această temă de 27 de ani și nu reușesc să ajungă la niciun acord. Organizatorii mizau pe o participare de peste un milion de oameni, dar au fost câteva sute de mii, a informat TVR.
Manifestanţii au venit în Atena din toate colţurile Greciei, cu autobuze închiriate special de preoţi şi primari, cu maşinile personale sau cu mijloace de transport în comun.
Cu sloganuri precum "Macedonia este Grecia, Grecia este Macedonia", "Jos labele de pe Macedonia" sau "Grecia unită, niciodată învinsă", manifestanţii s-au pronunţat împotriva oricărei soluţii în disputa cu guvernul de la Skopje care să includă termenul de Macedonia, nume care, în opinia protestatarilor, aparţine exclusiv regiunii nordice a Greciei, cu capitala la Salonic, a mai notat TVR.
Provincia istorică Macedonia, numită astfel după celebrul rege din Antichitate, se suprapunea peste actuale teritorii ale fostei republici iugoslave cu acelaşi nume, nordul Greciei şi sudul Bulgariei. De la destrămarea Iugoslaviei în anii 90, Atena s-a opus constant şi vehement ca vecinul său să folosească numele Macedonia - afirmând că ascunde pretenţii iredentiste pentru alipirea provinciei greceşti, cu capitala la Salonic.
De cealaltă parte, autorităţile de la Skopje au nevoie de rezolvarea diferendului cu Grecia, pentru că este o condiţie pusă de NATO şi Uniunea Europeană pentru începerea negocierilor de aderare.