MENIU

Proteste la ușa lui Tudorel Toader

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor protestează miercuri, în faţa sediului Ministerului Justiţiei, împotriva “indolenţei” şi “incompetenţei” ministrului Tudorel Toader. Lista de revendicări include, printre altele, condiţii de lucru mai bune şi plata orelor suplimentare restante, informează FSANP(Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor).

“În data de 3 octombrie 2018, începând cu ora 12,00, peste 300 de sindicalişti din Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor protestează în faţa Ministerului Justiţiei împotriva indolenţei şi incompetenţei ministrului Tudorel Toader. La aceeaşi dată, începând cu ora 09,30, sindicaliştii se vor întâlni la sediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor pentru a se organiza şi a-i cere cu acest prilej demisia directorului general împuternicit ilegal Marian Dobrică”, se precizează într-un comunicat de presă transmis marţi de FNSAP.

La protest urmează să participe membri din cele 32 de sindicate afiliate la FSANP, dar şi sindicalişti din Confederaţia Naţională “Cartel Alfa” şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, în prealabil fiind cerută o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei pentru a discuta nemulţumirile angajaţilor din penitenciare.

Mai multe articole despre:
proteste USA tudorel toader