Proteste la Cotroceni: românii au cerut pentru a 16-a zi consescutiv demisia lui Iohannis
Zeci de români s-au strâns pentru a 16-a zi consecutiv în fața Palatului Cotroceni pentru a-i cere demisia președintelui Klaus Iohannis și pentru a-și arăta susținerea față de Guvernul Grindeanu.
UPDATE: Protestul din fața Palatului Cotroceni s-a încheiat în jurul orei 22.00. Zeci de oameni au scandat împotriva lui Klaus Iohannis și au cerut demisia președintelui și a șefei DNA pentru a 16 zi consescutiv.
Susținătorii Guvernului Grindeanu au ieșit din nou în stradă și îi cer demisia celui vinovat, spun ei, de scindarea țării, și anume președintele Klaus Iohannis.
Totodată, oamenii din fața Palatului Cotroceni cer și demisia șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, și, în același timp, respectarea votului popular.
Participanţii scandează "Demisia, demisia!", "Suspendare, suspendare!" şi "Bucureşteni, veniţi la Cotroceni!".