PROTESTE în lanț la Congresul PNL din 25 septembrie - Se cere DEMISIA lui Florin Cîțu și încheierea „CIOLANIADEI Puterii”
Liberalii se confruntă chiar în ziua congresului de sâmbătă cu mai multe proteste. Sindicaliști, organizații civice au anunțat nu mai puțin de trei proteste în care vor cere demisia Guvernului și a premierului Florin Cîțu pentru că se „ceartă pe ciolan” în loc să guverneze.
Protest Declic. Reprezentanții Comunității Declic organizează sâmbătă, 25 septembrie, de la ora 9.00, un protest în față la Romexpo, unde are loc congresul PNL.
Aceștia au anunțat că vor aduce liberalilor un ,,ciolan" de mari dimensiuni, înalt de peste 2.5 metri, cu mesajul: „După ce vă împărțiți ciolanul, desființați Secția Specială!".
„De ce aceasta actiune? PNL se lupta pe ciolan si a uitat de angajamentele din programul de guvernare. De la prioritate, desfiintarea sectiei speciale a trecut la ‘si altele’. Iar lupta lor interna a devenit principalul subiect al dezbaterii publice, in timp de programul de guvernare a intrat intr-un con de umbra. Mergem cu un ciolan urias, ca sa le cerem sa isi respecte promisiunile dupa ce incheie ciolaniada puterii!
Unde ne vedem? Ne strangem la Romexpo, acolo unde are loc congresul PNL. Vom anunta locul exact cat de curand.
La ce ora ne intalnim? La ora 9:00 ne strangem in fata Romexpo si vom sta acolo pana cand vor intra delegatii si liderii PNL la congres”, a anunțat comunitatea Declic pe Facebook.
Este al treilea protest anunțat în aceeași zi cu congresul PNL în care liberalii sunt acuzați că nu guvernează.
Protest Corupția Ucide, Rezistența. Organizațiile civice Corupția Ucide, Inițiativa România, Rezistența, Geeks for Democracy și Insistăm au anunțat că sâmbătă, 25 septembrie, de la ora 9.00, îi vor cere demisia lui Florin Cîțu din funcția de premier.
„Cerem DEMISIA premierului Florin Cîţu și refacerea de urgenţă a coaliţiei de guvernare! Florin Cîţu s-a dovedit a fi incapabil să conducă guvernul şi să menţină coaliţia de la guvernare pe care oamenii au învestit-o prin vot. PNL nu a fost ales să guverneze singur, ori misiunea acestuia este în mod evident concentrată pe distrugerea coaliţiei şi epurarea miniştrilor şi secretarilor de stat care nu-i servesc interesele personale”, au transmis organizațiile civice.
Protest Cartel Alfa. Şi sindicaliştii din cadrul confederaţiei Cartel Alfa au anunţat că vor organiza o acţiune de protest la adresa Guvernului sâmbătă, în perioada în care se va desfăşura Congresul PNL.
Sindicaliștii au anunțat că pe 25 septembrie 2021 are loc o acțiune de protest în timpul congresului PNL „pentru a le reaminti membrilor partidului care încă ocupă birourile din Palatul Victoria că a guverna înseamnă a lua măsuri pentru creșterea bunăstării cetățenilor, a tuturor cetățenilor, nu doar a celor 1% care câștigă peste 3000 euro. Mai concret, va avea loc o acțiune de distribuire de materiale informative privind revendicările lucrătorilor, cerându-le delegaților ca intervențiile și deciziile din cadrul concresului să aibă prioritar în vedere agenda cetățenilor și obiectivul bunăstării generale”.
„Am semnalat încă de la începutul anului existența conflictului social în societate, între cetățeni și reprezentanții puterii – Guvern și Parlament . În loc de dialog, Guvernul Cîțu a ales atacurile și campaniile de delegitimare a mișcării sindicale, catalogând sindicatele drept structuri “mafiote”, iar Președintele, în ciuda apelurilor repetate, a refuzat sistematic rolul de mediator pe care Constituția i-l impune.
Lupta acerbă pentru a pune mâna pe resursele publice a deturnat cu totul acțiunea guvernamentală către interese personale și pentru satisfacerea clientelei proprii de partid. Abuzul de putere se manifestă la toate nivelurile și a acaparat toate instituțiile statului.
Acțiunile anti-cetățeni - sărăcirea populației prin înghețarea veniturilor și pensiilor, explozia necontrolată a prețurilor, destructurarea serviciilor sociale și subfinanțarea serviciilor publice – sunt cu atât mai cinice cu cât la nivel European, prin președinte Iohannis, România s-a angajat să orienteze eforturile de revenire din criza sanitară prin politici centrate prioritar pe bunăstarea cetățenilor, creșterea veniturilor și reducerea inegalităților sociale”, a mai transmis Cartel Alfa într-un comunicat de presă.