Proteste în fața Ministerului Energiei. Care sunt cerințele sindicaliștilor
Este protest de amploare în aceste momente în fața Ministerului Energiei. Zeci de angajați au ieșit în stradă nemulțumiți de condițiile de muncă. Principala lor revendicare este cea legată de salarii.
Zeci de oameni s-au strâns în fața sediului Ministerului Energiei și cer drepturi salariale mărite. Sindicaliștii de la Oil Terminal Constanța au negociat cu conducerea companiei ca drepturile salariale să le fie majorate, dar când decizia a ajuns la minister, nu s-a mai întâmplat acest lucru.
Sindicatul OIL Terminal solicită respectarea înțelegerii între administrația companiei și sindicat cu privire la încheierea unui act adițional la contractul colectiv de muncă care să cuprindă creșteri ale salariilor care să acopere rata inflației.
„Societatea OIL Terminal este o companie națională cu capital majoritar de stat, aflată în subordinea Ministerului Economiei. Având în vedere datele economice, această creștere nu ar afecta situația societății, dimpotrivă, majorarea salariilor ar aduce mai mulți bani la bugetul statului și al asigurărilor sociale”, susțin sindicaliștii.