MENIU

Proteste masive în Amsterdam față de propunerea autorităților locale de a muta Cartierul roșu în suburbiile orașului - FOTO&VIDEO

Proteste Amsterdam/ Profimedia

Atmosferă tensionată în Amsterdam. Locuitorii și lucrătorii sexuali se opun cu înverșunare planului autorităților locale de a muta prostituția din faimosul Cartier Roșu într-un „centru erotic” situat în suburbii. La polul opus, sute de locuitori sunt revoltați de perspectiva unui „bordel uriaș” chiar lângă casele lor, Oamenii s-au alăturat, astfel, protestului lucrătorilor sexuali care doresc să rămână în spatele ferestrelor lor de neon stacojiu, în apropierea canalelor din centrul istoric.

Locuitorii se tem că problemele din Cartierul Roșu se vor muta pe străzile lor. La rândul lor, lucrătorii din industria sexului se tem că vor fi cei mai afectați de proiectul care este, de fapt, menit să reducă criminalitatea și turismul de masă în centrul orașului, transmite agenția AFP, citată de boursorama.com, potrivit G4Media.ro.

„Primarul spune că suntem doar o atracție turistică și că oamenii vin să râdă de noi și să ne umilească. Pur și simplu nu este așa”, a declarat pentru AFP o lucrătoare sexuală.

„Va exista întotdeauna rezistență, indiferent de soluția pe care o alegem”, a declarat edilul orașului pentru AFP.

Amsterdam, un focar de prostituție legală, încearcă să se debaraseze de imaginea sa de „oraș al păcatului” și să atenueze impactul turismului de petrecere.

La sfârșitul lunii martie, lucrătorii sexuali au manifestat pe străzile orașului sub sloganul „Salvați Cartierul Roșu”. Ele spun că mutarea cartierului le-ar afecta mijloacele de trai și siguranța.

Printre explicații, spun reprezentanții industriei, este că cele 100 de spații puse la dispoziție sunt mai puține decât cele aproximativ 250 de spații similare din Cartierul Roșu. 

În această dispută a fost implicată chiar și Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), care se opune cu vehemență faptului că două dintre locațiile propuse sunt aproape de noul său sediu din sudul Amsterdamului.

Dar organizații precum EMA „știu în ce oraș își au sediul”, a afirmat primarul, convins că lucrătorii sexuali vor fi mai în siguranță într-un centru erotic.

Cartierul Roșu reprezintă doar o „mică parte” din prostituția din capitala olandeză, a declarat Alexander de Vos, un fost lucrător sexual homosexual care a participat la o întâlnire între primar și protestatari.

„Există, de asemenea, persoane transgender, homosexuali” pentru care „nu există un loc, iar acest centru le oferă o posibilitate”, a adăugat el pentru AFP.

Cu toate acestea, Alexander s-a declarat împotriva închiderii Cartierului Roșu, care este vizat de o serie de măsuri din ce în ce mai restrictive: bordelurile urmează să se închidă mai devreme la sfârșit de săptămână, iar interdicția de a consuma alcool pe stradă va fi extinsă în curând și la canabis.

De asemenea, Amsterdam a lansat o campanie online pentru a-i descuraja pe tinerii europeni să organizeze petreceri ale burlacilor sau alte petreceri în oraș.

Denunțând o „vânătoare de vrăjitoare”, lucrătorii sexuali neagă faptul că ei sunt cauza turismului în masă și a criminalității, mai arată sursa citată.

Mai multe articole despre:
cartierul rosu amsterdam proteste olanda