MENIU

A treia zi de proteste anti-restricții în țară: Regulile - SFIDATE de tineri și minori. TORȚE, fotografii cu Raed Arafat arse, ARME albe, petarde și... lăutari - VIDEO

Proteste anti-restricții COVID-19 cu tineri și minori în toată țara - Fumigene și petarde la Craiova, 30 martie 2021 Foto: RealitateadeCraiova.net

Marți a fost a treia zi în care românii au protestat împotriva restricțiilor impuse de autorități pentru limitarea răspândirii infectărilor cu noul coronavirus. Majoritatea celor care au manifestat pe străzile marilor orașe din țară au fost tineri și chiar minori care au cerut demisia guvernului și eliminarea măsurilor luate pentru interzicerea circulației pe timp de noapte și a închiderii magazinelor. Toți românii care au ieșit în stradă în Constanța, Vaslui, Brăila, Botoșani, Cluj-Napoca sau Oradea și în alte orașe au protestat fără să poarte mască, fără să păstreze distanța socială. IMAGINI LIVE de la protestele din țară pe Realitatea.net. La Craiova, jandarmii au fost în alertă după ce manifestanții au aprins torțe, au aruncat cu petarde și fumigene, au incendiat și mai multe fotografii cu Raed Arafat. La Galați au fost confiscate arme albe de la protestatari - o macetă și un cuțit. Totul după ce în Capitală au protestat 1.000 de persoane, față de cei 4.000 care au mărșăluit cu o zi în urmă. Din păcate, a doua zi de proteste, de luni, 29 martie, a degenerat după miezul nopții în violențe stradale la București, unde mai mulți jandarmi au fost răniți și aproape 200 de persoane au fost încătușate și duse cu duba pentru audieri.

 

CRAIOVA

În Craiova, câţiva zeci de protestatari au ieșit în stradă marți seară împotriva măsurilor restrictive şi a măştilor de protecţie. Ultrașii au dat foc mai multor fotografii cu Raed Arafat, în centrul Craiovei.

Forțele de ordine sunt în alertă maximă, după ce manifestanții au aprins torțe, au aprins fumigene, aruncă și cu petarde, după cum se vede din imaginile postate de RealitateadeCraiova.net de mai jos. Protestatarii sunt tineri, au vârste între 13-14 și 25 de ani.

Proteste anti-restricții violente la Craiova - Ultrașii au dat foc unor fotografii cu Raed Arafat, au aprins torțe și au aruncat cu petarde - VIDEO

Oamenii s-au strâns în centrul Craiovei, în faţa Prefecturii Dolj, au aprins fumigene şi au scandat împotriva Guvernului. „Libertate! Liberate! Libertate” şi „Libertate pentru noi, pușcărie pentru voi!” au fost scandările preferate de protestatari.

Numărul protestatarilor care nu poartă mască fiind mai mare decât al celor care o poartă

În tot acest timp, medicii, asistenții și directorii de spitale fac apel la populație. Locuri la ATI nu sunt, suplimentarea lor nu se face de pe o zi pe alta, menționează autoritățile, iar în „Urgența” unităților sanitare ajung tot mai multe persoane, scrie RealitateadeCraiova.

GALAȚI

Pentru a treia zi consecutiv, gălăţenii s-au adunat în faţa Prefecturii pentru a protesta împotriva restricţiilor impuse de guvernanţi. La ora 20.00 erau câteva zeci de persoane adunate. La fel ca şi seara trecută, oamenii au vuvuzele, steaguri şi pancarte. Poliţiştii sunt prezenţi pe toate străzile din jurul Prefecturii oprind o parte din maşinile care merg spre protest și percheziționându-le.

Jandarmii gălățeni au constatat două infracțiuni de port ilegal de armă albă, deținute de doi tineri de 21 și 22 ani, asupra cărora a fost găsit un box și un cuter. Ei se aflau în grupul de manifestanți de pe Platoul din fața Prefecturii, potrivit realitateadegalati.net.

Asupra unui tânăr în vârstă de 13 ani a fost găsit un briceag.

PROTEST anti-restricții la Galați - ARME albe găsite la manifestanți: MACETĂ, box, cutter

ORADEA

Mai mulţi orădeni au ieşit din nou, marţi seara, în centrul orașului, pentru a protesta împotriva restricţiilor impuse din cauza epidemiei COVID-19. Majoritatea persoanelor nu purtau deloc mască de protecție sau o aveau pe bărbie.

Cele câteva sute de persoane care mărșăluiesc pe străzile din Oradea, printre care mulți tineri și adolescenți, numărau după ora 22.00 aproape o mie de participanți, scrie oradeaindirect.ro.

O pată de culoare la protestul din Oradea: câțiva lăutari sunt alături de manifestanți, cântând la vioară cu goarnă.

Printre protestatarii orădeni s-a aflat și luptătorul MMA Alexandru Lungu, cel care a organizat manifestația de luni, 29 martie. Sportivul însă s-a retras după ora 20.30, pentru că nu vrea să promoveze vreun partid, după cum a transmis, potrivit ebihoreanul.ro. Acesta ar fi fost deranjat că unii manifestanţi s-au dus în Piaţa Unirii cu steaguri galbene cu însemnele partidului AUR. 

BRĂILA

Câteva sute de brăileni au ieșit să protesteze împotriva restricțiilor cu vuvuzele și pancarte, majoritatea nu poartă masca de protecție. 

La ora 23.00, protestatarii se deplasau pe Calea Călărașilor, după ce au trecut și pe șoseaua Buzăului. Aceștia scandau ”Hoții!”.

Când au ajuns din nou în zona Palatului Administrativ mulți dintre protestatari strigau împotriva poliției și a jandarmeriei. Jandarmii le cer manifestanților să părăsească partea carosabilă și să se îndrepte spre case, relatează realitateadebraila.net.

Tinerii au blocat traficul din oraș, mergând pe carosabil, relatează obiectivbr.ro.

VASLUI

Sute de protestatari au ieșit în stradă în Vaslui. 

CONSTANȚA

La Constanța se scandează de mai bine de trei ore împotriva restricțiilor impuse de guvern. Oamenii au plecat în marș prin oraș escortați de zeci de polițiști și jandarmi. Printre cei care au început protestul se numără foarte mulți tineri și chiar minori. 

Aceștia au tobe, vuvuzele, numeroase pancarte și scandează „Libertate!”, Ieșiți din casă dacă vă pasă!”. Nu vă fie frică, Constanța se ridică!, „Nu vă fie frică, și Iohannis pică!” și au tobe, vuvuzele, potrivit realitateadeconstanta.net.

Protestatarii au început să se strângă în fața Prefecturii Constanța. Față de ziua de luni numărul persoanelor prezente este mult mai mic. Aceștia strigă „Libertate!”, „Să pice Guvernul!”, „Masca, jos!”, „Arafat, nu uita, asta nu este țara ta!”. 

BOTOȘANI

Protestatarii, cea mai mare parte din ei tineri și adolescenți, s-au adunat deja în fața Prefecturii.

Cu steaguri, fluiere și vuvuzele, tinerii întind steagul României și încep scandările: „Libertate!”,„Jos Guvernul!”, „Jos Iohannis!”, „Arafat, demisia!”, „Deschideți școlile!”, „Masca jos!”, potrivit stiri.botosani.ro.

CLUJ-NAPOCA

Și la Cluj-Napoca a fost reluat protestul anti-restricții. Protestatarii s-au adunat din nou în fața Prefecturii Cluj și cer interzicerea măștii în spațiile publice, libertate pentru suporteri și copiii să meargă la școală. Ei au o listă cu solicitări, între care cele mai importante sunt ”Jos masca în aer liber!”, ”Afară și după ora 20.00!”, ”Deschideți restaurante și sălile de sport!”, ”Vrem să susținem echipele pe stadion!”, ”NU vrem bronz cu mască!”, iar pe ultimele locuri este dorința de a avea un loc de muncă și de a fi lăsați să meargă la înviere, potrivit stiridecluj.ro.

 

Proteste anti-restricții. Regulile în pandemie, SFIDATE de mii de români - Tensiuni în Piața Victoriei: măști ARSE, petarde și sticle aruncate - VIDEO

A doua zi de proteste anti-restricții din București s-a încheiat târziu după miezul nopții cu violente stradale, mai mulți jandarmi fiind răniți și aproape 200 de manifestanți au fost reținuți.

Proteste anti-restricții. Violențe de stradă și gaze lacrimogene în București după miezul nopții. Jandarm rănit cu pietre și sticle - FOTO