Protest spontan la „Nevroze Predeal”. Care sunt nemulțumirile celor care au ieșit în stradă
Angajații Sanatoriului din Predeal au oprit munca și au ieșit să protesteze. Cer plata salariilor restante și critică achizițiile fără sens ale conducerii.
Salariaţii Sanatoriului de Nevroze Predeal au oprit lucrul, luni, în semn de protest faţă de ”încălcarea în mod repetat a drepturilor salariaţilor de către managementul unităţii sanitare”.
”Angajaţii Sanatoriului de Nevroze Predeal au decis astăzi, 23 octombrie, să oprească lucrul în semn de protest faţă de încălcarea în mod repetat a drepturilor salariaţilor de către managementul unităţii sanitare. Salariile nu au fost plătite integral în ultima lună iar contribuţiile sociale aferente veniturilor lunare din ultimul an nu au fost achitate, ceea ce reprezintă o gravă încălcare a legislaţiei muncii şi a celei fiscale”, a transmis, luni, Federaţia Sanitas din România.
Sindicaliştii reclamă, de asemenea, condiţiile de muncă precare.
”Colegii noştri nu au nici măcar materialele uzuale cu care să-şi desfăşoare activitatea profesională zilnică, în timp ce conducerea sanatoriului face achiziţii inutile. Lipsa cronică de personal face ca serviciile medicale oferite pacienţilor să fie puse sub semnul întrebării, în condiţiile în care conducerea refuză de mult timp să angajeze personal calificat pe posturile libere existente”, au mai transmis sindicaliştii.
FOTO: Sanitas
Potrivit acestora, asistenţi medicali care lucrează pe timpul nopţii reclamă şi faptul că îşi desfăşoară activitatea singuri în cele două pavilioane ale spitalului, fără servicii de pază, având în grijă peste 40 de pacienţi.
”Conducerea unităţii sanitare şi-a făcut o practică curentă din a evita dialogul cu liderii SANITAS locali şi judeţeni, iar rezolvarea parţială a unor probleme s-a obţinut numai după presiuni repetate şi ameninţări cu organizarea unor forme de protest. Susţinem protestul membrilor SANITAS de la Sanatoriul de Nevroze Predeal şi solicităm intervenţia imediată a Ministerului Sănătăţii pentru rezolvarea situaţiei grave în care se află această unitate sanitară şi angajaţii ei”, au mai transmis sindicaliştii Sanitas.