PROTEST: Minerii din Gorj amenință că nu vor mai coborî în subteran! Lider sindical: „Va urma GREVĂ generală”
Minerii din Gorj amenință că nu vor mai coborî în subteran. Oamenii sunt revoltați din cauza condițiilor grele de muncă și nu numai. Nicu Bunoaică, unul dintre liderii minerilor, spune că va urma grevă generală dacă nu se rezolvă revendicările.
Minerii de la Cariera Lupoaia, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, au făcut, joi dimineață, grevă de avertisment timp de două ore, în semn de protest față de neaplicarea legii privind reducerea la 52 de ani a vârstei de pensionare.
Astfel, angajații de la schimbul unu, care ar fi trebuit să înceapă lucrul la ora 07.00, au rămas în sala de apel până la ora 09:00.
Așa vor proceda și vineri, potrivit anunțului făcut de către președintele Sindicatului Solidaritatea 2013, Nicu Bunoaica.
„Noi facem această grevă de avertisment conform Constituției României, având o lege pentru reducerea vârstei de pensionare care nu se pune în aplicare și dorim un act normativ, pentru că așa au cerut.
Un miner ar trebui să iasă la pensie la vârsta de 55 de ani. Nimeni nu ajunge la vârsta de pensionare decât foarte rar. Au peste 37 de ani de muncă în minerit, nu s-a întărit persoanlul. Politica a fost alta.
Va urma grevă generală”, a spus Nicu Bunoaică, președintele Sindicatului minerilor.
Sursa: Realitatea de Gorj