MENIU

Protest masiv al profesorilor la Iași - Mii de oameni au cerut "negocieri reale"

Proteste

Peste 2.000 de membri ai Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi participă, miercuri, la un protest în faţa Prefecturii. Oamenii cer salarii decente şi solicită guvernanţilor ”negocieri reale” pentru detensionarea situaţiei din sistem. 

Peste 2.000 de persoane, membri ai Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, cea mai mare organizaţie sindicală din Educaţie din judeţ, participă, miercuri, un un miting în faţa Prefecturii Iaşi.

Manifestantii s-au adunat începând cu ora 11.00, iar protestul este programat până la ora 13.00.

Oamenii au fluiere şi vuvuzele, dar şi pancarte cu mesaje care le susţin revendicările.

Pe pancartele purtate de protestatari scrie: ”Dacă educaţie nu e, nimic nu e”, ”Puneţi preţ, nu dispreţ pe educaţie”.

Sindicaliştii cer salarii decente, dar vor şi ca guvernanţii să iniţieze ”negocieri reale” cu sindicatele.

Circulaţia în centrul oraşului este blocată, mai multe echipaje de Poliţie şi jandarmi fiind în zonă.

În judeţul Iaşi sunt în grevă aproximativ 8.000 de profesori, ceea ce reprezintă peste 90%.

Mai multe articole despre:
proteste educatie greva