MENIU

Protest la Alexandria, în Teleorman - fieful lui Liviu Dragnea

Aproximativ 50 de persoane s-au întâlnit duminică seară în centrul municipiului Alexandria, în fața Casei de Cultură, în semn de protest față de proiectele de ordonanță care modifică legislația penală, notează Agerpres.

Oamenii au purtat tricolorul și au afișat mesaje precum "Ieșiți din casă dacă vă pasă!", "În democrație hoții stau în pușcărie".

Ștefan Buciu, din Turnu Măgurele, a precizat că a venit la Alexandria la îndemnul fiului său, profesor de sport, care iese împreună cu familia, în același scop, în centrul Capitalei.

"Protestez împotriva abuzului de putere săvârșit de actuala guvernare, pe care eu nu o consider ca fiind guvernarea noastră, a poporului, este guvernul domnului Dragnea. Justiția trebuie lăsată să își facă treaba, trebuie ca cele două proiecte de lege să fie retrase și înaintate printr-un proiect legislativ în Parlament și după ce se negociază în Parlament, legea să poată ajunge și la Curtea Constituțională a României. Eu pot să îmi dau seama ce a gândit domnul ministru al Justiției", a spus Ștefan Buciu.

Protestatarii și-au dat întâlnire în municipiul Alexandria prin intermediul rețelelor de socializare.

Mai multe articole despre:
protest Teleorman Liviu Dragnea