MENIU

Protest la Muzeul Literaturii faţă de evacuarea instituţiei din sediul de pe bulevardul Dacia

<p>Protest la Muzeul Literaturii faţă de evacuarea instituţiei din sediul de pe bulevardul Dacia</p>

Circa 50 de persoane, majoritatea angajaţi ai Muzeului Literaturii, participă miercuri seară, în Capitală, la un protest faţă de evacuarea instituţiei din sediul de pe bd. Dacia, directorul acesteia declarând că a fost deja întreruptă alimentarea cu apă şi că nu mai poate chema oamenii la serviciu.

Participanţii la protestul neautorizat s-au adunat în jurul orei 20.00 în faţa sediului Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR), printre ei numărându-se "şi scriitori", după cum a precizat directorul instituţiei, Ioan Cristescu, dar şi opozanţi ai proiectului minier de la Roşia Montană, în frunte cu Alexandru Alexe.

Protestatarii scandează "Salvaţi literatura! şi "Salvaţi muzeul!" şi afişează pancarte cu mesaje precum "Opriţi evacuarea culturii", "S.O.S. patrimoniul muzeului", "Nu mai batjocoriţi memoria noastră culturală" ori "Vrem muze, dar şi muzeu".

Înrebat dacă a participat la discuţiile reprezentanţilor municipalităţii cu proprietarul clădirii în care funcţionează muzeul, directorul MNLR a răspuns afirmativ, adăugând că proprietarul "nu are de gând să vândă". "Vor, cel mult, să ne lase aici câteva luni. Condiţia ar fi ca primăria să plătească un milion de euro din urmă, pe ultimii trei ani", a spus Cristescu, precizând ca aceasta sumă nu ar reprezenta o datorie.

Directorul MNRL a mai spus că termenul stabilit pentru evacuare este 15 iunie. În opinia lui, acest termen va fi însă mult mai scurt. "Astăzi (miercuri - n.r.) s-a tăiat apa şi nu pot, de mâine, să mai consider muzeul deschis. Nu pot să aduc oameni la serviciu fără apă", a explicat Ioan Cristescu.

Acesta a mai spus că, ulterior, se va ajunge, "probabil, la o formulă de pus sigiliu pe clădire". "Pentru că nu poţi să permiţi cuiva, indiferent că e proprietar...Chiar dacă mă aleg cu dosar penal pentru violarea proprietăţii, mai importantă este apărarea patrimoniului", a adăugat Cristescu.

Directorul MNLR a precizat şi că a discutat cu reprezentanţii Primăriei Capitalei despre viitorul sediu al muzeului, fiind găsite, astfel, "câteva locaţii potrivite", însă nu există, deocamdată, o soluţie definitivă.

Alexandru Alexe, vizat în dosarul privind agresarea ministrului Daniel Barbu în perioada acţiunilor de stradă contra proiectului minier de la Roşia Montană, a venit la protest cu o portavoce.

În zona protestului se află şi negociatori ai jandarmeriei.

Un alt protest cu acelaşi obiect, tot neautorizat, s-a desfăşurat, miercuri, în faţa Primăriei Capitalei, unde, la ora 19.00, s-au adunat circa 10-15 persoane, respectiv câţiva angajaţi ai muzeului, alături de tineri între care s-a aflat şi acelaşi Alexandru Alexe.