MENIU

Protest la Institutul de Psihiatrie Socola din Iași. Angajații susțin că încetarea contractului de muncă s-a făcut abuziv

Protest la Socola

Peste 80 de angajaţi ai Institutului de Psihiatrie Socola din Iaşi au protestat astăzi în faţa unităţii medicale, după ce au primit deciziile de încetare a contractului de muncă. Aceștia susțin că au primit notificarea imediat după ce au ajuns serviciu și că prin aceasta li se aducea la cunoştinţă că le-a încetat contractul de muncă, după expirarea celor 90 de zile de probă, informează Agerpres.

"Am fost angajaţi acum aproape trei luni de zile, pe 12 martie ne-au fost înmânate decizii de încetare a contractului de muncă. În urma protestului făcut de noi la manager, deciziile au fost anulate. Am revenit la serviciu. Am venit la muncă după graficul de lucru normal şi ne-am trezit cu deciziile semnate pe data de 27 martie care spun că de astăzi încetează contractul de muncă. Nu este normal să se facă abuz de clauza contractuală de 90 de zile de probă. Ei asta invocă în decizie. Având în vedere situaţia din ţară, nu este normal să ne pierdem locurile de muncă mai ales că am semnat un contract de muncă pe perioadă nedeterminată şi am susţinut un examen. Ei spun că a fost ilegal. Nu există aşa ceva", spune una dintre asistente.

Informația a fost confirmată de conducerea Institutului de Psihiatrie "Socola" din Iaşi, prin intermediul unui comunicat de presă.  "În data de 27 martie s-au emis deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă ale acestor salariaţi, contracte de muncă ce au încetat începând cu data de 30 martie, în temeiul dispoziţiilor art 31 alin 3 Codul Muncii - "3). Pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, fără a fi necesară motivarea acesteia", se arată în comunicatul citat.

Mai mult, noua conducere a Institutului de Psihiatrie Socola din Iaşi arată că acel concurs organizat în vederea ocupării posturilor vacante de asistenţi medicali generalişti debutanţi şi infirmieri, anunţat în 20 august 2019, a debutat cu mai multe sincope, documentul invocând, printre altele că, organizarea concursului nu a ţinut cont de unele dispoziţii legale sau că nu au fost consultate sindicatele. În context, se arată că unitatea medicală a demarat procedura juridică de anulare a concursului.

De asemenea, conducerea unităţii medicale susține că sindicatele, Comitetul Director şi Ministerul Sănătăţii au aprobat această decizie, iar Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi i s-a solicitat sprijin pentru transferul acestor salariaţi la alte unităţi.

"În urma consultării cu sindicatele (...), acestea au fost de acord cu măsura radicală de desfacere a contractelor de muncă ale celor noi angajaţi. (...) Aceaşi decizie au luat-o şi membrii Comitetului Director. S-a solicitat punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii în legătură cu aceste măsuri. Ministerul Sănătăţii a confirmat legalitatea acestei măsuri cu recomandarea de a lua legătura cu DSP Iaşi pentru un eventual transfer al acestor salariaţi la alte unităţi sanitare. S-a solicitat DSP Iaşi sprijin în legătură cu transferul acestor salariaţi. Nu s-a primit niciun răspuns", se precizează în comunicatul citat.

Din acelaşi document reiese că la sfârşitul lunii martie încasările pentru servicii medicale şi influenţe salariale sunt în sumă de 8,89 milioane de lei, iar cheltuiala salarială lunară este de 8,24 milioane de lei, reprezentând 92,62%. Cheltuielile lunare pentru funcţionarea Institutului sunt de 1,8 milioane de lei, din care 533.700 pentru medicamente, 100.000 lei pentru materiale sanitare, 50.000 lei pentru reactivi, pentru dezinfectanţi - 166.000 lei, alimente - 200.000 lei, utilităţi 400.000 lei, materiale curăţenie = 100.000 lei.

"Aceste cheltuieli de întreţinere şi funcţionare reprezintă 20 % din total cheltuieli, fapt care duce la un procent de 112%", mai spun cei din conducerea Institutului de Psihiatrie Socola.