MENIU

Protest inedit la Iași: SUTE de oameni au ieșit în stradă în semn de protest față de interzicerea pelerinajului și atingerea raclei cu moaște

A doua zi de pelerinaj cu restricții la Sfânta Parascheva. Credincioșilor din afara municipiului Iași nu li se permite să participe la procesiunea din curtea Mitropoliei, iar fluxul de pelerini locali este constant. Jandarmii și politiștii sunt la datorie, iar decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgeță, care interzice pelerinajul rămâne valabilă. Așa că mulți dintre credincioși, dar și reprezentanții bisericii sunt nemulțumiți și protestează în fața Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

În jur de 300 de persoane s-au adunat în fața Bisericii pentru a protesta față de decizia de anulare a pelerinajului la Sfânta Parascheva, dar și pentru că nu mai au voie să atingă racla cu moaște. Oamenii sunt în stradă de la ora 16.00 și își exprimă indigranrea prin cântece religioase.

Cei care nu au domiciliul sau reședința în municipiul Iași se roagă și ascultă slujba de după gardurile montate la câțiva zeci de metri de Mitropolie. Oamenii sunt supărați pe autorități. Nu înțeleg de ce o sărbătoare trebuie restricționată.

Mitropolia Moldovei și Bucovinei a cerut Prefecturii Iași să demareze proceduri pentru anularea deciziei Comitetului Național pentru Situații de Urgență, care interzice pelerinajul. În plus, reprezentanții bisericii cer să li se permită credincioșilor să atingă racla cu moaștele, peste care se va aplica un plexiglas. 

Mai multe articole despre:
iasi sfanta parascheva