MENIU

Protest în Piața Victoriei - Mai multe ONG-uri au ieșit în stradă - Care e motivul

Protest Piata Victoriei

Mai multe ONG-uri au anunţat că vor protesta sâmbătă după-amiază în Piaţa Victoriei împotriva iniţiativei legislative de modificare a Codului penal, depusă în Parlament de premierul Nicolae Ciucă şi de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

"Pentru că nu suntem în Rusia lui Putin. Suntem în România, în Uniunea Europeană, unde dreptul la protest este un drept fundamental. Şi aşa vrem să rămână! Nu lăsăm PNL şi PSD să bage libertatea la închisoare" - este mesajul postat pe pagina de Facebook a organizaţiei Declic.

Protestul, anunţat pentru ora 16.00 în faţa sediului Guvernului, este organizat de Corupţia Ucide alături de Declic, Agent Green, Diaspora Milano, Iniţiativa România. De asemenea, Green Peace România a postat pe Facebook că se alătură protestului.

În opinia organizatorilor, noul pachet de legi "limitează posibilitatea ONG-urilor de a da în judecată instituţii/organizaţii atunci când încalcă legea sau drepturile cetăţenilor", "limitează posibilitatea de asociere a cetăţenilor pentru cauze comune", ONG-urile primesc "o sarcină imposibilă, sub sancţiunea desfiinţării: le obligă să facă munca birocratică a ANAF şi să creeze registre peste registre cu donatorii şi sponsorii (date care sunt disponibile doar la ANAF)".

Totodată, potrivit acestora, iniţiativa legislativă "pedepseşte fondatorii ONG-urilor care au curajul să nu rămână în tăcere, obligându-i să depună garanţii de 1% din prejudiciul reclamat (până la 10.000 euro) şi, mai grav, dacă pierd procesul să răspundă cu bunurile proprii, fără nicio limită" şi, nu în ultimul rând, "prevede că poţi ajunge la închisoare dacă protestezi paşnic".

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat, pe 7 februarie, că, împreună cu premierul Nicolae Ciucă, a depus la Senat un proiect de lege prin care limitele de pedeapsă în cazul faptelor cu violenţă se majorează cu o treime.

"Am depus astăzi (marţi - n.r.) la Senat, împreună cu prim-ministru Nicolae Ciucă, o iniţiativă legislativă de modificare a Codului penal. Noile modificări incriminează mai ferm infracţiunile cu un puternic impact emoţional şi social şi sporesc gradul de protecţie şi siguranţă pentru cetăţean. Prin această iniţiativă intervenim asupra a 11 articole din Codul penal şi propunem, în majoritatea cazurilor, majorarea limitelor de pedeapsă cu o treime", a precizat Bode, pe pagina sa de Facebook.

Pe lângă alte aspecte cuprinse în proiectul de lege, Lucian Bode a adăugat că se propun modificări şi în legătură cu tulburarea ordinii şi liniştii publice.

"Am făcut modificări şi am schimbat abordarea în ceea ce priveşte fapta de tulburare a ordinii şi liniştii publice pentru care am majorat limitele pedepsei cu închisoarea de la 1 an la 5 ani şi am introdus elemente agravante care justifică creşterea limitelor pedepsei cu închisoarea între 2 şi 7 ani", a explicat ministrul.

Bode a completat că se mai are în vedere eliminarea posibilităţii amenzii ca sancţiune în cazul infracţiunilor de ultraj şi ultraj judiciar, fiind prevăzută pedeapsa cu închisoarea.

"Trebuie să fim mai fermi şi în aceste cazuri pentru că vorbim despre fapte comise chiar împotriva celor care îşi exercită atribuţiile de serviciu în vederea impunerii respectării legii, pentru protejarea victimelor sau care asigură menţinerea unui climat normal de convieţuire", a mai transmis ministrul Bode.

"Sunt convins că vor exista argumente pro şi contra, dar să nu uităm că avem o mare responsabilitate în a descuraja şi preveni faptele antisociale care pun viaţa în pericol, care aduc o gravă atingere climatului de ordine şi siguranţă publică, dar şi sentimentului de siguranţă cetăţenesc", a evidenţiat ministrul de Interne. 

Mai multe articole despre:
piata victoriei protest