Protest în Parcul Izvor // Manifestanții au vrut să intre cu forța în Palatul Parlamentului
Peste 50 de oameni care protestează acum în Parcul Izvor au trecut pe trotuarul de la Palatul Parlamentului, încercând să intre în curtea Legislativului. Au fost opriți la timp de un cordon de jandarmi, a informat agerpres.ro.
Manifestanţii, veniţi din mai multe zone ale ţării, protestează împotriva modificărilor la legile Justiţiei.
Şi pe trotuarul de vizavi de Palatul Parlamentului, unde continuă să protesteze aproximativ 150 de persoane, s-au format cordoane de jandarmi şi au fost montate garduri de protecţie.
Manifestanţii huiduie maşinile care ies din curtea Parlamentului.
Anterior, mai multe grupuri de protestatari au depus petiţii la Parlament, solicitând, printre altele, demisia persoanelor condamnate penal aflate în funcţii publice, reducerea numărului de parlamentari, o justiţie dreaptă, o clasă politică formată din persoane care să nu fie urmărite penal. De asemenea, în petiţii şi-au exprimat susţinerea pentru şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi nemulţumirea legată de modificarea legilor Justiţiei.
Protestatarii au pancarte cu mesaje precum "Referendum pentru legile Justiţiei", "Vrem justiţie românească. Nu vrem justiţie masonică coruptă", "Aţi furat Revoluţia, aţi furat România", "Demisia". Ei au scandat, printre altele, "Nu se mai poate, vrem anticipate", "Hoţii"