MENIU

PROTEST în fața sediilor PSD, PNL și la Ministerul Educației, ASTĂZI, la ora 12.00 - Studenții cer respingerea legilor educației 

Studenții protestează ASTĂZI, de la ora 12.00, în fața sediilor partidelor de la guvernare - PSD și PNL și a Ministerului condus de Ligia Deca. Ei solicită respingerea legilor „România Educată”. 

Liga Studenților (LS IAȘI) au anunțat organizarea, vineri, 19 mai,  începând cu ora 12, un protest spontan în fața sediilor Partidului Social Democrat (PSD), Partidului Național Liberal (PNL) și a Ministerului Educației față de modificările inacceptabile care se doresc a fi impuse prin proiectele de lege ale educației, precum și față de modalitatea complet netransparentă în care au loc așa-zisele dezbateri din Camera Deputaților și Senat, accesul reprezentanților organizației fiind restricționat în Parlament și în Ministerul Educației la solicitarea unor oameni politici și a unor federații studențești. Studenții vor merge pe rând la sediile celor două partide și la Minister, iar pe rând vor împărți trecătorilor „diplome” fără valoare din viitorul „României Educate”.

În momentul de față, proiectele de legi ale educației „România Educată” sunt în comisia de învățământ din Senat, urmând ca săptămâna viitoare să fie votul final.

La solicitarea unor structuri studențești la nivel național și cu sprijinul lui Sorin Cîmpeanu și al lui Gigel Paraschiv, din noiembrie 2019 până în prezent, a fost blocat accesul Ligii Studenților (LS IAȘI) la orice consultare la nivel ministerial și guvernamental, iar acum și la nivel de Parlament. Miza acestui blocaj instituțional este să nu permită participarea la dezbateri a vocilor critice la adresa „României Educate”, fiind preferate doar organizațiile docile, apropiate de cercurile de putere ale Administrației Prezidențiale, ale PNL și PSD.

Cele mai importante probleme ridicate de Liga Studenților sunt:

Ministrul Ligia Deca, PNL și PSD acceptă la dezbateri și negocieri doar organizații docile, o așa-zisă „societate civilă”, care de fapt răspunde la apelul structurilor de putere. Recent, o parte din aceste organizații au cerut ministerului eliminarea istoriei, logicii, psihologiei, filosofiei, limbii latine din planurile cadru pentru profilele umaniste la liceu, precum și a fizicii, chimiei, biologiei și geografiei în ultimii doi ani de liceu, generând o contrareacție publică fără precedent din partea societății reale. Accesul la negocieri și dezbateri trebuie făcut liber pentru orice persoană interesată. 
Studenții nu mai pot sesiza problemele din universități. Este eliminată posibilitatea ca persoană interesată, inclusiv studenții, să sesizeze instanțele de judecată și Consiliul Național de Etică și Management Universitar (CNEMU) atunci când o universitate încalcă legea. În lipsa posibilității ca orice persoană fizică sau juridică să poată sesiza abaterile de la lege, rectorii capătă imunitate și nu mai pot fi trași la răspundere și revocați din funcție, iar universitățile nu mai pot fi sancționate financiar sau administrativ, fiind protejate exact ca în regimurile totalitare. Deși învățământul este serviciu de interes public iar universitățile fiind investite cu putere publică de către stat, deși sunt plătite din banii contribuabililor, universitățile nu vor mai putea fi verificate și trase la răspundere de aceștia.

Diplomele nu vor mai avea acoperire în lipsa unor mecanisme reale și eficiente de control din partea studenților și a cetățenilor asupra calității educației. Mai mult, diplomele de doctor nu vor mai avea nicio valoare din moment ce acestea vor putea fi obținute prin fraudă academică (plagiat), iar cei care își însușesc lucrări care nu le aparțin vor putea scăpa de sancțiunile și rigorile eticii academice. Va crește „inflația de specialiști”, în special în politică, de oameni care susțin că au studii, dar de fapt dețin diplome fără valoare.

Rectorii vor putea rămâne în funcție cel puțin 10 ani de acum încolo, indiferent de numărul de ani în care au fost deja la conducerea universităților. Aceștia vor transforma universitățile în „moșii”, creând rețele de putere prin care posturile și funcțiile vor fi date nu pe merit, ci pe afiliere la „clan”. Mai mult, nu există nicio incompatibilitate între funcția de rector și diverse funcții politice care fac, în realitate, imposibilă exercitarea celor două concomitent.

Rezultatele evaluării cadrelor didactice de către studenți nu mai sunt publice. Decizia CCR nr. 435/2020 a clarificat faptul că prevederea actuală din Legea nr. 1/2011, art. 303 alin. 2, care statuează că „Evaluarea de către studenți a prestației cadrelor didactice este obligatorie. Rezultatele evaluărilor sunt informații publice.” este constituțională și NU încalcă art. 26 din Constituție (care protejează viața privată) și normele europene privind protecția datelor cu caracter personal. Rezultatele statistice lipsesc măsura publicării acestor rezultate de efect. Cum evaluarea se realizează pentru fiecare cadru didactic în parte, este firesc ca rezultatele să fie tot pentru fiecare cadru didactic în parte și nu generalizate atunci când sunt puse la dispoziția studenților și a publicului. Educația fiind serviciu de interes public, trebuie să fie supusă unui mecanism de verificare a calității de către public, care este reprezentat de aceste evaluări, cu condiția publicării rezultatelor pentru fiecare cadru didactic în parte, se arată în comunicatul de presă al Ligii Studenților Iași.

Studenții etnici români vor pierde în continuare finanțarea dacă obțin pe perioada studiilor cetățenia română cu domiciliu în România. Statul român va perpetua nedreptatea pe care o face studenților etnici români din afara granițelor care, odată cu obținerea cetățeniei române, pierd finanțarea studiilor și bursa.

„Ligia Deca, din perioada în care a fost consiliera președintelui Klaus Iohannis, s-a înconjurat de o așa-numită «societate civilă», care este mai degrabă o «societate în civil» – organizații care fac opoziție controlată, care critică cât să nu se spună că nimeni nu a zis nimic și care caută să înlăture de la masa dezbaterilor și a negocierilor orice asociație independentă care ar fi contra «variantei oficiale». PSD, PNL și Ligia Deca se folosesc de aceste metode totalitare de mimare a democrației pentru a împinge în Parlament atât agenda oamenilor politici care doresc instituirea unui control al statului în educație, cât și al organizațiilor cu agendă ideologică care subminează fundamentele învățământului clasic și care doresc slăbirea rolului familiei în educație.” a declarat Toma Tataru, președinte Liga Studenților (LS IAȘI).