MENIU

PROTEST. Greenpeace instituie "carantină" în jurul sondei Chevron din Pungești

Protest Greenpeace la Pungeşti

25 de activiști Greenpeace din șapte țări au blocat astăzi intrarea în perimetrul din jurul sondei Chevron, din Pungești. Activiștii au instaurat zonă de carantină anti-Chevron, anunţă un comunicat al organizaţiei.

25 de activişti Greenpeace din şapte ţări (România, Ungaria, Austria, Cehia, Polonia, Slovacia şi Germania ) au protestat în mod paşnic şi au declarat astăzi zonă de carantină în jurul sondei Chevron de la Pungeşti, blocând zona şi solicitând interzicerea fracturării hidraulice pentru extragerea gazelor de şist. Activiştii au format un lanţ uman la intrarea în perimetrul Chevron, s-au legat de gardul care împrejmuieşte sonda şi au afişat bannere cu mesajele: „Pungeşti Zonă de carantină anti-Chevron”, „NU fracturării hidraulice”, „Stop abuzurilor din Pungeşti”, anunţă Greenpeace.

În aprilie, compania Chevron a instalat prima sondă de explorare pentru gazele de şist, în ciuda protestelor localnicilor, care au durat luni de zile. Compania plănuieşte să instaleze sonde şi in comunele învecinate şi a primit acorduri de mediu pentru: Păltiniş (Băceşti), Siliştea (Pungeşti), Popeni (Găgeşti ) şi Puieşti unde Consiliul Judeţean Vaslui a dat şi autorizaţie de construcţie.

Până acum, 11 consilii locale din judeţul Vaslui şi anume: Alexandru Vlahuţă, Băcani, Coroieşti, Dumeşti, Ghergheşti, Pochidia, Perieni, Pogana, Puieşti, Tutova şi Vinderei, au adoptat hotărâri de interzicere a explorării şi exploatării gazelor de şist.