Protest de stradă, vineri seara, în scandalul din Sănătate: "Haideți să facem ceva!"
Sute de persoane cu măşti de protecţie şi lumânări în mână au protestat, vineri, faţă de gestionarea crizei dezinfectanţilor diluaţi. Dintre spitalele controlate până acum, 18% au probleme! Interesant este că 135 de unităţi medicale nu au fost controlate deloc. Este, aşadar, posibil ca situaţia să fie şi mai gravă decât pare acum. Organizatorii protestului spun că nu au încredere în controalele Ministerului Sănătății și cer măsuri clare pentru rezolvarea problemelor.
"HAIDEȚI SĂ NU MAI TĂCEM! SĂ IEȘIM ÎN STRADĂ și să le cerem socoteală. Să cerem RĂSPUNDEREA MINISTRULUI SĂNĂTĂȚII și o ANCHETĂ OBIECTIVĂ.
Să îi întrebăm pe premierul Cioloș și pe Președintele Iohannis de ce scandalul de la Operă a dat jos un ministru, în timp ce carnagiul din Sănătate nu îi deranjează pe niciunul dintre ei.
VINERI, la ORA 19, la Fântâni, la Universitate.
Să mobilizăm cât mai multă lume și să fim acolo cât mai mulți. VINERI, la ORA 19, la Universitate", este mesajul postat pe pagina de Facebook, care anunța evenimentul.
Peste 2.500 de persoane își anunțaseră prezența la București.
Iată mesajul integral de pe pagina evenimentului:
Ministerul Sănătății a efectuat un control în spitalele românești, în contextul scandalului dezinfectanților, declanșat de ancheta Gazetei Sporturilor.
Ministrul a comunicat rezultatele: “Doar 5% dintre probele recoltate sunt neconforme. PACIENȚII SUNT ÎN SIGURANȚĂ".
Hexi-Pharma vinde detergenți diluați de 10 ori, la prețuri de 10 de ori mai mari decât cele de achiziție, prin licitații trucate, iar în momentul declanșării anchetei, patronul Dan Alexandru Condrea a cerut să fie testată eficiența apei lui de ploaie, nu concentrația din bidoane. AUTORITĂȚILE AU EXECUTAT CE A CERUT CONDREA. Au făcut teste de eficiență.
Cine a prelevat probele? Direcțiile Județene de Sănătate Publică (care nu l-au verificat pe Condrea nici când a avut reclamații), împreună cu angajații spitalelor (care cumpără de la Condrea prin licitații trucate).
SISTEMUL S-A CONTROLAT SINGUR ȘI A IEȘIT BINE LA CONTROL. Da, e vorba de acel sistem care, de ani de zile, atentează la sănătatea și la viețile noastre.
De ce e sistemul mai disperat ca oricând? Pentru că Dan Alexandru Condrea nu e decât unul din brațele caracatiței uriașe care suge banii din bugetul Sănătății românești. Continuarea anchetei înseamnă dezvăluirea celorlalte capete. Continuarea anchetei înseamnă să aflăm de ce s-au trucat atâtea licitații în interesul Hexi-Pharma și de ce, în 2012, când l-au avut în mână pe Condrea, Parchetul, DNA și DIICOT au închis urmărirea penală fără ca măcar să-l audieze. Continuarea anchetei înseamnă o zguduire uriașă a mafiei din Sănătate.
CAM CÂT DE DISPERAT E SISTEMUL, în acest moment? Foarte disperat. Unii directori de spitale cer anchetarea jurnalistului Cătălin Tolontan de către procurori, în ideea că poate nu a spus adevărul, poate a prezentat zeci de dovezi false, iar Condrea e totuși nevinovat. Sună S.F. ideea ca tocmai ziariștii care au scos la lumină ditamai caracatița să fie anchetați, dar nu mai S.F. decât faptul că suntem operați pe mese dezinfectate cu apă de ploaie.
În țara noastră, SE POATE ÎNTÂMPLA ORICE. Pentru asta, NU TREBUIE DECÂT CA NOI SĂ TĂCEM ȘI SĂ NU FACEM NIMIC.
Mai mulți ziariști s-au alăturat Gazetei Sporturilor și investighează cazul dezinfectanților. HAIDEȚI SĂ NU ÎI LĂSĂM SINGURI.
"HAIDEȚI SĂ NU MAI TĂCEM! SĂ IEȘIM ÎN STRADĂ și să le cerem socoteală. Să cerem RĂSPUNDEREA MINISTRULUI SĂNĂTĂȚII și o ANCHETĂ OBIECTIVĂ.
Să îi întrebăm pe premierul Cioloș și pe Președintele Iohannis de ce scandalul de la Operă a dat jos un ministru, în timp ce carnagiul din Sănătate nu îi deranjează pe niciunul dintre ei.
VINERI, la ORA 19, la Fântâni, la Universitate.
Să mobilizăm cât mai multă lume și să fim acolo cât mai mulți. VINERI, la ORA 19, la Universitate