MENIU

Protest anunţat pentru duminică, în Piaţa Victoriei. Tema va fi susţinerea DNA

Proteste Piața Victoriei

Românii se adună din nou, duminică, în Piaţă Victoriei, iar de dată această protestul va avea ca tema susţinerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Manifestanţii se vor aduna în faţa Guvernului începând cu ora 15:00, după cum se arată pe pagina de Facebook a evenimentului, şi vor cere depolitizarea Curţii Constituţionale.

Asta după ce CCR a admis luni sesizarea preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, privind existenţa unui conflict între puterile statului, apărut în urma declanşării de către procurorii DNA a unei anchete privind modul în care a fost elaborată ordonanţă 13, între timp abrogată. CCR a stabilit astfel că investigaţia DNA a perturbat activitatea Guvernului, scrie Ziare.com.

De menţionat este şi faptul că DNA a anunţat luni că a decis să trimită la Parchetul General dosarul privind ordonanţa 13.

Însă organizatorii protestului de duminică susţin că "dacă DNA nu ar fi cercetat maniera în care OUG 13 a fost adoptată, nu am fi aflat astăzi că Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul oferise în prima faza un aviz negativ proiectului de modificare a codurilor penale, motiv pentru care şedinţa a fost amânată până la ora 21:00, pentru a fi redactat un nou aviz, de această dată pozitiv. Azi (luni - n.red.) am aflat că DNA a trecut peste limite în anchetarea acestui dosar".

"Dar dacă nu era de competenţă acestei instituţii, cine ar trebui să scoată la iveală aceste nereguli şi de ce nu a făcut-o?", este întrebarea pusă pe reţeaua socială.



Mai multe articole despre:
0 DNA protest CCR protest piaţa victoriei