Protest al sindicaliștilor TESA la Ministerul Sănătății. Angajații din spitale, nemulțumiți că salariile lor nu s-au majorat - Risc uriaș de blocaj
Este blocaj uriaș în sănătate! Mai multe categorii de angajați din sistem ies în stradă din cauza nivelului de salarizare. Astăzi, aproximativ 300 de oameni din spitalele din țară își strigă nemulțumirile în fața Ministerului Sănătății.
Este vorba despre personalul TESA, iar sindicaliștii cer majorarea salariilor cu 25%, de la 1 ianuarie. Oamenii susțin că de ani de zile nu am mai beneficiat de majorări și se simt discriminați.
"Uniunea Națională a Sindicatelor TESA din Sănătate organizează în data de 12 decembrie 2023 un miting de protest în fața sediului Ministerului Sănătății, în București, marți, 12 decembrie 2023, între orele 12:30 – 14:30, conform autorizației emise de Primăria Municipiului București", se arată într-un comunicat de presă al Uniunii Sindicatelor Tesa.
Potrivit sursei citate, principalele revendicări ale angajaților TESA din Sănătate sunt:
- Pe termen scurt -1 ianuarie 2024 - majorarea generala a salariilor cu 25 %pentru personalul TESA .(Remunerarea sa fie similara cu functionarii din CAS )
- Pe termen mediu - eliminarea discriminarii salariale intre personalul medico-sanitar si cel nemedical din sanatate ,situatie unica in sistemele de sanatate din Uniunea Europeana, inclusiv a personalului TESA si a personalului BBC (biologi, biochimisti, chimisti).
"Protestul sindical de la București se organizează după câteva săptămâni de proteste la spitalele din întreaga țară și este o consecință a nedreptăților din sistemul public de sănătate din România, unde de 7 ani personalul nemedical din spitale. Personalul BBC (biologi, biochimiști și chimisti), în unele situați chiar și personalul medical, se confruntă cu o politică salarială injustă și demoralizatoare, ce nu a făcut altceva decât să
adâncească breșa între veniturile diverselor catergorii profesionale care contribuie la realizarea actului medical în servicul pacienților.
Guvernul României, Ministerul Sănătății și Parlamentul României trebuie să înțeleagă că în sănătate există și personalul TESA, fără de care nu se aprinde lumina în spitale, apa nu curge la robinete, infrastructura și instrumentarul medical nu pot fi folosite, achizițille și logistica nu se pot realiza, iar salariile nu pot fi plătite!!", mai arată sursa citată.
Alexandru Rafila ar urma să primească o delegație a Uniunii Sindicatelor TESA din Sănătate între orele 14.00-14.30.
Criza se adâncește pentru că cei de la DSP au întrat în a patra săptămână de proteste și se pregătesc să intre în grevă generală din cauza salariilor mici. Deja au oprit activitatea cu publicul și nu mai eliberează diverse documente.
Protestele vin în condițiile în care țara noastră se confruntă și cu epidemie de rujeolă.