MENIU

Protecţia Mediului: Nu a fost o poluare care să determine declanşarea unei alerte

<p>Incendiu Petromidia. Care este starea răniţilor. Anunţul făcut de Ministerul Sănătăţii</p>

Agenţia Naţională de Protecţia Mediului a dispus trimiterea unor laboratoare mobile pentru măsurarea gradului de poluare cu agenţi chimici volatili în apropierea rafinăriei Petromidia din Năvodari, însă nu s-a atins pragul de alertă, a declarat pentru News.ro secretarul de stat Ioan Ghergheş, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.

„S-au făcut măsurători de compuşi organici volatili. Nu s-au înregistrat la punctul de măsurare niveluri foarte mari, nu este vorba despre un prag de alertă. Ni s-a raportat că incendiul s-a stins. Vom avea, mâine dimineaţă un raport informativ în legătură cu măsurătorile. În fond, Agenţia de Mediu Locală şi Garda Naţională de Mediu au fost acolo, la câteva sute de metri de incendiu”, a declarat pentru News.ro secretarul de stat Ioan Ghergheş, preşedintele Agenţiei Naţionale de Protecţia Mediului (ANPM).

Ghergheş a arătat că măsurătorile s-au făcut la o distanţă de aproximativ 300 de metri de locul incendiului deoarece specialiştii nu au putut pătrunde în incinta rafinăriei cât timp intervenţia era încă în desfăşurare.

„Acum, sigur că fumul în cauză este vizibil şi este generat de particule. Nu am reuşit să ajungem în zona penei de fum”, a mai spus preşedintele ANPM.

Reprezentanţii ISU Dobrogea spun că, în urma exploziei de la Petromidia, după măsurători ale emisiilor din aer nu au fost înregistrate valori care să pună în pericol viaţa oamenilor.

“În zona de manifestare, specialiştii CBRN, în colaborare cu cei ai operatorului economic, au făcut măsurători ale emisiilor din aer, nefiind înregistrate valori care să pună în pericol viaţa comunităţilor din proximitate şi nici a celor din amplasament”, se arată într-un comunicat al ISU Dobrogea.

Potrivit sursei citate, după primirea apelului la 112 privind incidentul de la Rafinăria Petromidia, la faţa locului s-au deplasat 37 de pompieri cu 6 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD, o autospecială de transport personal şi victime multiple, o autospecială CBRN şi cinci ambulanţe ale Serviciului Judeţean.

Reprezentanţii ISU au precizat că două persoane au fost intoxicate cu fum, fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Constanţa.

O explozie s-a produs, luni seară, în jurul orei 18.00, la rafinăria Petromidia, deflagraţia fiind urmată de un incendiu puternic, care a fost stins după aproximativ o oră. A fost declanşat planul roşu de intervenţie şi au fost trimise mai multe autospeciale de stingerea incendiilor şi mai multe echipaje de salvatori de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa.

Reprezentanţii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) de la Ministerul Afacerilor Interne au declarat pentru News.ro că două rezervoare de azot şi o pompă de benzină au explodat la rafinăria Petromidia.

Patru răniţi urmează să ajungă la Bucureşti cu două elicoptere ale Inspectoratului General pentru Aviaţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, în urma deflagraţiei un bărbat de 35 de ani a suferit arsuri de gradul III pe 100% din suprafaţa corpului. Acesta este stabil, intubat şi va fi transportat la Spitalul "Bagdasar-Arseni”. Un alt bărbat, de 49 de ani, are arsuri de gradul II şi III pe 25% din suprafaţa corpului. Pacientul este stabil, cu leziuni ale căilor respiratorii, este intubat şi va fi transportat la Spitalul "Bagdasar-Arseni”. Ceilalţi doi bărbaţi, de 34 şi 58 de ani, au arsuri de gradul II-III pe 20% şi respectiv 24% din suprafaţa corpului. Ei sunt stabili, respiră singuri şi nu au leziuni pe căile respiratorii. Pacienţii vor ajunge la Spitalul de Arşi din Capitală, anunţa Ministerul Sănătăţii.

Mai multe articole despre:
0 incendiu Petromidia alerta poluare