MENIU

Protecţia Consumatorilor, sfat pentru posesorii de carduri: Urmăreşte periodic extrasul de cont!

Jaf uluitor în Capitală! Patru bărbaţi au furat un bancomat într-un minut! Cum au "operat"

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor InfoCons sfătuieşte românii să urmărească extrasul de cont periodic pentru a putea semnala băncii emitente eventualele tranzacții neautorizate.

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor InfoCons  a publicat câteva reguli pe care orice posesor de card de debit trebuie să le urmeze pentru a nu înşelat.

Semnează cardul de debit de îndată ce îl primești, pe banda albă de semnătură de pe spatele cardului. 

Memorează codul personal de identificare (cod PIN) pe care îl primești odată cu cardul. Nu înregistra PIN-ul într-o formă care poate fi ușor recunoscută și, mai ales, nu îl nota pe card sau pe un alt obiect pe care îl păstrezi împreună cu cardul. Nu comunica PIN-ul nici unei alte persoane.

Semnătura de pe chitanțele tranzacțiilor efectuate la comercianți trebuie să fie similară cu cea de pe banda albă de semnătura. Notează-ți numărul de telefon de urgență pentru carduri al băncii emitente într-un loc sigur, pentru a-l avea în cazul în care trebuie să suni pentru a anunța pierderea sau furtul cardului.

Contactează imediat banca emitentă în cazul în care observi cheltuieli neautorizate în contul tău sau elemente ce creează suspiciuni cu privire la posibilitatea copierii cardului sau cunoașterea codului PIN de către persoane neautorizate.

Nu utiliza cardul la terminale (ATM/POS) asupra cărora sesizezi posibile dispozitive neautorizate. Semnalează imediat aceste situații băncii emitente, pentru ca aceasta să poată lua măsurile necesare.
Păstrează cardul la distanță de obiecte precum telefoane mobile, televizoare, microfoane sau alte surse de unde electromagnetice; el trebuie protejat și de căldură excesivă.

Urmărește periodic extrasul de cont și semnalează băncii emitente eventualele tranzacții neautorizate.
Păstrează chitanțele tranzactiilor de card și toate documentele care au legătură cu tranzacția pentru a le putea furniza băncii, dacă aceasta le solicită, în vederea inițierii unui refuz la plată. Nu lăsa chitanțele și extrasele de cont sau alte documente care conțin informații de card la îndemâna oricui.