Raportul ANPC privind băncile, făcut public. În document nu e menționată nicio instituție bancară
Azi noapte, Ministerul Economiei a publicat raportul Autorității pentru Protecția Consumatorilor privind controalele la bănci. Documentul are 108 pagini și prezintă sinteza unor controale făcute din 2015 şi până în luna august a acestui an. Analiştii spun că declaraţiile premierului Mihai Tudose legate de băncile din România reprezintă un atac fără precedent. "Pur şi simplu a fost o instigare a populaţiei să nu mai depună bani la bănci", este părerea analistului Constantin Rudniţchi.
În acest raport nu sunt menționate și numele băncilor la care au fost descoperite nereguli. Raportul a fost cerut să fie public chiar de premier după o serie de atacuri ale acestuia la adresa instituțiilor financiare.
Raportul vine la o zi după ce premierul a anunţat că a refuzat să primească salariul pe card, din cauza comisioanelor bancare.
În replică, Adrian Vasilescu a explicat, pentru Realitatea TV, importanţa băncilor pentru Guvern şi implicit pentru statul român.
"Domnul Mihai Tudose a vorbit ca un intelectual care are un of împotriva băncilor şi ce intelectual sau ce om nu are ceva împotriva băncilor. Pensiile se plătesc cu împrumuturi de la bănci, salariile bugetarilor se plătesc cu împrumuturi de la bănci, cheltuielile se fac cu împrumuturi de la bănci", a declarat consilierul BNR, Adrian Vasilescu.
În perioada noiembrie 2015 - iunie 2017, Protecția Consumatorilor a dat amenzi băncilor în valoare de două milioane de lei.
Analist: "Declaraţie de neimaginat a unui premier al Uniunii Europene"
Analistul Constantin Rudniţchi a declarat la REALITATEA TV că premierul a pornit un atac fără precedent împotriva băncilor după declaraţia legată de folosirea cardului. "E o declaraţie de neimaginat a unui premier al Uniunii Europene, pur şi simplu a fost o instigare a populaţiei să nu mai depună bani la bănci", a spus analistul. De asemenea, analistul a mai spus că actualul premier a fost de două ori ministru al Economiei care avea în subordine ANPC şi putea rezolva lucrurile acestea. "Acest guvern chiar oferă afaceri băncilor, plata defalcată pentru TVA. Băncile au comisioane de administrare", a spus analistul. "Băncile au păcatele lor, chiar în România au avut o abordare extrem de strictă în raport cu negocierile cu clienţii, au impus şi comisioane unele incorecte", a spus analistul Constantin Rudniţchi la REALITATEA TV.
Premierul Mihai Tudose nu are cont bancar
Reamintim că premierul Mihai Tudose a declarat că nu are niciun cont bancar. "Am refuzat să-mi pun leafa pe card ca să-i dau băncii câte doi bani de câte ori folosesc cardul. Nu vreau să-i dau. Consider că nu-i merită", a spus Mihai Tudose.
"Eu am avut nişte experienţe cu băncile. Am avut un cont în bancă cu o sumă minoră, 500 de dolari, şi după doi ani m-a sunat banca să-mi spună nu doar că nu mai am am banii, ci că mai trebuie să mai dau eu 50 de dolari, că de fapt comisionul cu care au avut grijă de ei, i-au păzit, i-au dus la toaletă noaptea sau le-au dat să bea apă când le era sete, a mâncat fondul şi trebuie să mai aduc şi eu nişte bani de acasă. Din momentul ăsta eu am zis «Iertaţi-mă, dar Terente era copil pe lângă voi! Chiar era băiat bun»”, a povestit Tudose.