Prostituată din Brașov, mamă a 4 copii, găsită moartă şi îngropată pe malul unui râu. Suspectul a fost eliberat condiționat
O femeie din Braşov, a cărei dispariţie fusese anunțată poliţiei de o săptămână, a fost găsită moartă şi îngropată pe malul unei ape. Principalul suspect este un bărbat care o plătise pe femeia care se prostitua la marginea Braşovului şi care a sugrumat-o în urma unui conflict spontan.
Ulterior, acesta a dus-o cu un cărucior până în apropiere de Feldioara, unde a fost îngropată pe malul râului Bârsa, potrivit Bizbrasov.ro.
Dipariţia femeii de 34 de ani, mamă a patru copii, a fost anunţată la Poliţie de către concubinul acesteia în 1 iulie. Iniţial, bărbatul care ştia că femeia se prostituează nu a fost de acord cu mediatizarea cazului, însă patru zile mai târziu, în 4 iulie, a fost de acord ca fotografia acesteia să fie făcută publică, în speranţa că va putea fi găsită cu ajutorul celor care au văzut-o.
Procurorii au stabilit că femeia, care îşi câştiga existenţa din prostituţie la marginea Braşovului, la ieşirea către Feldioara, în ziua dispariţiei a mers pe un teren viran, cu un client care a racolat-o de pe marginea drumului. Acolo, în urma unui conflict spontan, bărbatul în vârstă de 41 de ani a sugrumat-o.
După comiterea faptei, acesta a plecat acasă, iar la lăsarea întunericului a revenit cu un cărucior pe care îl folosea pentru a transporta butelii, a luat cadavrul şi l-a acoperit cu un cearşaf şi l-a dus peste 10 kilometri distanţă, în spatele unei fabrici, pe malul unei ape, unde l-a îngropat.
În urma unor percheziţii făcute, vineri, acasă la suspect au fost găsite poşeta femeii și mai multe obiecte vestimentare.
Suspectul a fost condamnat în 2015 pentru tâlhărie calificată, dar în 2019 a fost eliberat, cu 270 de zile înainte de termen, în baza Legii recursului compensatoriu.