Propunere șocantă în Parlament: limită maximă la dobânzile băncilor
Parlamentarii vin cu idei trăsnite în domeniul economic, care ar putea distorsiona puternic economia de piață.
Una dintre cele trei propuneri legislative depuse de senatorul PNL, Daniel Zamfir, în Senat, şi anume modificarea OG 13/2011 solicită limitarea dobânzilor la 2,625% pe an la împrumuturile în lei.
Promovată iniţial ca modificare legislativă care să limiteze dobânzile penalizatoare, în special cele practicate de IFN, noua lege doreşte limitarea tuturor dobânzilor, din contractele de credit vechi şi noi, încheiate şi de IFN-uri şi de bănci, la nivelul dobânzii legale, plus 50%, adică 2,62%, după cum explică avocatul Gheorghe Piperea, cel care a contribuit la redactarea legii.
Comisia economică şi Comisia de buget ale Senatului au dat un raport favorabil propunerii legislative, potrivit Economica.net. Cum dobânda legală este dobânda de politică monetară, înseamnă că formula prin care se va calcula dobânda limitativă este următoarea: 1.75% + 50%*1.75%, adică 2.625% pe an.