MENIU

Propunere de la ministrul Educației: Sâmbăta - zi de recuperare a orelor pierdute

Foto/Arhivă/Profimedia

Ligia Deca a venit cu o propunere care ar putea deranja atât profesorii, cât și elevii. Recuperarea unor zile pierdute s-ar putea face sâmbăta.

Propunerea a fost făcută luni seară la un post TV, Deca fiind întrebată cum se vor organiza examenele vara viitoare pentru absolvenții de liceu care, la 4 zile după ce încheie cursurile (6 iunie – data finalizării cursurilor la clasele a XII-a/ a XIII-a), încep probele scrise de Bacalaureat 2025 cu examenul la Limba și literatura română.

„Există școli aglomerate, iar soluțiile în acele cazuri pot fi regândirea orarului, da, adică se poate trece, dacă nu sunt deja în schimburi, se poate merge după-amiază, se poate merge pe recuperare. Da, în anumite sâmbete, chiar înainte, știind că urmează [probele/perioada examenelor – n. red.]”, a spus Deca.

Ligia Deca a anunțat și că structura anului școlar ar putea fi modificată de Ministerul Educației în așa fel încât programele Săptămâna „Școala altfel” și „Săptămâna Verde” să se organizeze și după 30 mai, data limită impusă în ordinul de ministru 3.694 cu structura anului școlar 2024-2025.

„[Școlile] pot să facă această recuperare în avans, adică să știe că vor avea acele zile libere și atunci să-și programeze cumva să restructureze în acel modul orarul în așa fel încât să facă orele care trebuie făcute. Mai există și o altă soluție pe care ne gândim să o avansăm și anume organizarea de Săptămână Altfel și Săptămâna Verde în acea perioadă. (…) Ne gândim să modificăm această perioadă pentru a o extinde pe întreaga durată a anului școlar în așa fel încât să le dăm școlilor posibilitatea să aibă această oportunitate de a programa atunci când sunt probele de Bacalaureat”, a mai declarat ministra Educației.

 

Deca a mai menționat recent, pe 5 septembrie, despre posibilitatea ca școlile să intre în programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” când vor fi examene în iunie 2025, lăsând de înțeles că alegerea școlilor de a le plasa în structura anului școlar poate fi modificată, deși ordinul de ministru pentru anul școlar 2024-2025 stabilește termen de fixare a perioadelor mobile 1 aprilie 2024.

 

Un alt exemplu recent dat de ministră a fost și reducerea din programele de examen valabile pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2025, în cazul în care profesorii semnalează decalaje la organizarea timpului pentru consolidarea și recapitularea la clasă, potrivit acesteia: „În esență, dacă sunt probleme reale și ele ne pot fi semnalate de către cadrele didactice, se poate umbla la programa de evaluare care nu este identică cu programa școlară și atunci pot fi făcute ajustările respective”.

Mai multe articole despre:
sambata zi recuperare ore pierdute ligia deca