Promisiuni PSD încălcate. Salariile demnitarilor nu au mai fost tăiate
Mai multe promisiuni ale partidului condus de Liviu Dragnea au fost date uitării. Printre acestea, și declarația șefului PSD de revenire la vechiul nivel de salarizare al demnitarilor.
Social democraţii nu se grăbesc să taie salariile demnitarilor! Deși au promis că vor face asta în sesiunea extraordinară din luna ianuarie, ordonanţa nu a fost respinsă încă în Parlament. Nu este singura restantă a aleșilor.
Șeful PSD, Liviu Dragnea, a promis în urmă cu câteva luni că Parlamentul va lua o decizie în sesiunea extraordinară din ianuarie cu privire la salariile demnitarilor, majorate în august 2015.
Între timp, a început sesiunea obișnuită din Parlament, ne apropiem deja de luna martie și demnitarii au în continuare aceleași salarii majorate.
Alte teme uitate de majoritatea PSD-ALDE de la Putere: înlocuirea lui Mișu Negrițoiu de la conducerea ASF, după cum promiteau social-democrații în campania electorală, din cauza nemulțumirilor legate de prețurile la RCA, precum și găsirea unui înlocuitor pe locul liber lăsat liber de Bogdan Olteanu, care și-a pierdut funcția de viceguvernator al BNR.