Proiectul din România care adună „creiere” din întreaga lume. Ținta: premiul Nobel
Proiectul laserului de la Măgurele, de aproape 300 milioane euro, adună inteligenţe din toată lumea pentru a împinge mai departe graniţele ştiinţei.
Proiectul laserului de la Măgurele ilustrează perfect o Românie cu două viteze. Pe de o parte sunt problemele, întârzierele, lipsa infrastructurii şi birocraţia. De celalată parte avem însă perspectiva unui centru de excelenţă care adună inteligenţe din toată România şi din toată lumea pentru a împinge mai departe graniţele ştiinţei.
Avem un proiect de aproape 300 de milioane de euro care va genera în economie alte câteva sute de milioane, dar şi mii de locuri de muncă în industrii auxiliare. Însă dincolo de proiecte şi cifre se află oamenii.
Israel, Germania, Franța, Bulgaria, Italia, China, Japonia, Vietnam, India, Polonia, Indonezia, Federația Rusă, Algeria, Marea Britanie, SUA, Australia, Olanda, Iran, India, Africa de Sud sunt câteva din țările ai căror specialiști lucrează la Măgurele.
„Sunt din Franţa şi lucrez la ELI-NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics), la departamentul laserului”, spune Bertrand de Boisdeffre, inginer francez.
Bertrand este unul dintre cei 30 de specialiști străini care a venit deja în România pentru a lucra pentru cel mai puternic laser din lume.
Guangling a venit din China pentru proiectul ce se pune pe picioare la Magurele și nu a venit singură.
„ Am venit aici cu soțul meu în urmă cu doi ani. Am considerat încă de la început acest proiect atractiv, de când era în implementare", spune Guangling Chen, cercetător din China.
Vor fi angajați pe platforma de cercetare de lângă București în total 250 de cercetători, ingineri și tehnicieni.
„Poate ieşi o fizică nouă. Pot fi si aplicaţii foarte importante in medicină, în primul rand, în tratamentul de cancer", spune Dan Ştutman, director experimente laser.
„Eu văd laserul ca un fel de lampa lui Aladin", spune Daniel Ursescu, cercetator experimente laser.
„Pot fi aplicaţii în energetică, de ars deşeuri nucleare, iar asta poate fi foarte important, și sunt multe pe care nu le ştim şi alea vor fi cele mai interesante", spune Dan Ştutman, director experimente laser.
„Și un rezultat negativ este bun, pentru că vor şti ceilalti că s-a căutat deja şi nu este", spune Ovidiu Teșileanu, fizician.
Investiția în acest proiect se ridică la 293 de milioane de euro, din care 85% sunt bani europeni. 65 de milioane de euro costă clădirile, iar restul reprezintă investiții în echipalemente, din care 80 de milioane doar laserele, scrie Digi24.ro.
Orașul Măgurele pare să devină centrul studiului laserelor din întreaga lume. ELI-NP este proiectul ce încununează drumul început în 1961, odată cu descoperirea și punerea în evidență a efectului laser și în România, de o echipă condusă de profesorul Ion Agârbiceanu. Atunci s-a raportat pentru prima dată în România și pentru a patra oara în lume efectul laser. Proiectul din România este parte a unui triunghi de dezvoltare a cercetării laserelor, cu alte două centre în Cehia și Ungaria.