Proiectul de Lege privind stabilirea salariului minim adecvat a fost pus în dezbatere publică. Ce presupune noua noțiune
România se pregătește să introducă salariul minim adecvat, o nouă inițiativă care vizează asigurarea unui nivel de trai decent pentru toți cetățenii. Salariul minim adecvat reprezintă o combinație a salariului de bază și a unor beneficii salariale suplimentare, cum ar fi încasarea unui procent din venituri sau beneficii specifice industriei în care lucrează angajatul.
Țara noastră și-a asumat prin PNRR, la Jalonul 392, să transpună în legislația românească, până la data de 15 noiembrie 2024, Directiva (UE) 2022/2041 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.
Conform obiectivului general al reformei prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență, salariul minim brut pe țară garantat în plată se va stabili în baza unui mecanism obiectiv, în linie cu orientările din Directiva privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. Prin această reformă se prevede instituirea unui mecanism nou și a unei noi formule pentru a stabili nivelul salariului minim în mod obiectiv și sistematic, în consultare cu partenerii sociali și ținând seama de acțiunile Uniunii.
Astfel, Ministerul Muncii a întocmit și pus în dezbatere publică un proiect de Lege privind stabilirea salariilor minime adecvate, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Potrivit documentului, „salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum şi alte adaosuri”, salariu de bază reprezintâ componenta fixă a remunerației brute plătite unui salariat pentru munca pe care o prestează pe parcursul unei luni calendaristice, în care nu sunt incluse sporurile, indemnizațiile și alte adaosuri.
„Salariul de bază minim brut reprezintă suma minimă la care are dreptul salariatul pentru munca prestată, potrivit legii sau prin contracte colective de muncă aplicabile (...). Salariul de bază minim brut este stabilit astfel încât să nu fie diminuat salariul minim net aferent acestuia. Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată reprezintă suma stabilită anual prin hotărârea Guvernului, corespunzătoare programului normal de muncă, în scopul îmbunătățirii condițiilor de trai și de muncă, în special a gradului de adecvare al salariului minim, în vederea asigurării unui nivel de trai decent”, se arată în document.
Cum se stabilește salariul minim adecvat
Nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește în funcție de evaluarea gradului de adecvare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în funcție de ponderea acestuia în câștigul salarial mediu brut și va cuprinde următoarele:
1) modalitățile de stabilire şi actualizare a nivelului salariului minim brut pe țară garantat în plată;
2) criteriile de stabilire și actualizare a salariului minim brut pe ţară garantat în plată care să includă cel puțin următoarele elemente:
a) puterea de cumpărare a salariului minim, luând în considerare costul vieții;
b) nivelul general al salariilor și distribuția acestora;
c) rata de creștere a salariilor;
d) nivelurile și evoluțiile productivității la nivel național pe termen lung.
3) indicatorii statistici naționali aferenți criteriilor prevăzute la pct. 2);
4) setul de indicatori anuali de monitorizare si evaluare de impact asupra mediului economic și social;
5) modul de realizare a analizelor suport şi de monitorizare a evoluției salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în funcție de nivelul orientativ între 50%-52% al ponderii valorii salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată în câștigul salarial mediu brut, considerat indicator de referință pentru evaluarea gradului de adecvare.
Nivelul salariului minim adecvat va fi stabilit de Ministerul Muncii pe baza unei instituții de cercetare specializate în analiza și evaluarea de impact a politicilor din domeniul pieței muncii, scrie Adevarul.
Angajatorul nu poate negocia şi stabili salarii de bază brute prin contractul individual de muncă și/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, sub salariul de bază minim brut orar pe țară.
Ce puteți face cu tichetele de vacanță nefolosite de anul trecut