Proiectul de act normativ privind strategia națională de vaccinare în România până în 2030 a fost lansat în dezbatere publică
În cadrul unui demers important pentru sănătatea populației, autoritățile au lansat în dezbatere publică proiectul de act normativ privind strategia națională de vaccinare pe termen lung. Acesta are ca principal obiectiv dezvoltarea unui cadru clar și eficient pentru vaccinarea populației române, în vederea prevenirii unor boli transmisibile majore sau a evitării unor epidemii viitoare.
Proiectul de act normativ (HG) aflat zilele acestea în transparență decizională este menit să asigure
acces echitabil la vaccinare pentru oricine, oricând și la orice vârstă. Strategia de vaccinare nu impune vaccinarea obligatorie, dar dă dreptul tuturor, mai ales pacienților cu boli cronice, să se vaccineze gratuit, dacă doresc. Compensarea vaccinurilor este contrară principiului obligativității, iar România face în acest moment acest pas important pentru adolescenți și adulți.
Proiectul are ca scop atingerea beneficiilor maxime ale vaccinării în România, prin asigurarea accesului echitabil la servicii de vaccinare sigure și eficace, care să contribuie la o stare de sănătate mai bună a populației.
În școli, VACCINAREA NU VA FI OBLIGATORIE! Prin ordin comun al ministrului sănătății și cel al educației, sunt prevăzute măsuri care trebuie luate de unitatea de învățământ în situații epidemiologice speciale (de exemplu, focar de rujeolă). În această situație, copiii nevaccinați trebuie să rămână la domiciliu, până la stingerea focarului, pentru a fi protejați împotriva bolii.
Proiectul de HG are 9 mari obiective generale și obiective specifice. Cele mai importante sunt reprezentate de creșterea cunoașterii și încrederii în vaccinarea anti-HPV, asigurarea accesului la vaccinare pentru cei cu risc mai mare de a contracta boli prevenibile prin vaccinare, asigurarea continuității programului de vaccinare în timpul situațiilor de urgență prin detectarea precoce și răspunsul rapid în cazul focarelor cauzate de boli infecțioase prevenibile prin vaccinare, creșterea capacității de supraveghere a acestora, comunicare corectă pentru creșterea încrederii populației în beneficiile vaccinării, prin parteneriate sociale, asigurarea accesului ușor la informații științifice privind riscurile, beneficiile și siguranța vaccinurilor pentru profesioniști și pentru populație, implementarea de campanii naționale și locale de educație pentru sănătate privind vaccinarea și bolile prevenibile prin vaccinare, acces universal la servicii de sănătate, inclusiv accesul la medicamente și vaccinuri esențiale, sigure, eficace, la prețuri accesibile pentru toți.
Acoperirile vaccinale împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei și a rujeolei (pojarului) au scăzut în perioada 2009 – 2020 cu circa 10% la copiii în vârstă de un 1 an, pe fondul lipsei cazurilor de boală în ultimii ani, dar și al creșterii influenței mișcării anti-vaccinare. Neîncrederea în vaccinarea anti-COVID nu trebuie sa afecteze vaccinarea cu vaccinurile tradiționale care au menținut sănătoase generațiile de români!