Proiect. Modificări la legea privind ajutorul de la stat pentru taxele judiciare
Parlamentarii PSD au propus ca valoarea ajutorului public judiciar, platit de stat, să crească de la 10 la 20 de salarii minime, sa beneficieze de el persoanele cu venit mediu lunar sub 1000 de lei și sa fie scutite de taxa judiciara de timbru in valoare mai mare de 5.000 de lei persoanele care fac dovada imposibilitatii obiective de plata cauzata de starea materiala.
Plenul Senatului a respins, miercuri, propunerea legislativă privind modificarea şi completarea OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, proiect iniţiat de un grup de deputaţi PSD, însă reprezentanţii Comisiei juridice au anunţat că vor reveni cu o formă îmbunătăţită a acestuia.
Preşedintele Comisiei juridice, senatorul Şerban Nicolae, a motivat raportul negativ pentru acest proiect prin faptul că între intenţia iniţiatorului şi soluţia propusă este o discrepanţă care va conduce la limitarea numărului de persoane care să beneficieze de ajutorul public judiciar în materie civilă.
"În analiza Comisiei juridice s-au luat în calcul intenţia iniţiatorilor şi soluţia propusă. Astfel, am ajuns la concluzia, în unanimitate, că între intenţia iniţiatorului şi soluţia propusă este o discrepanţă. Deşi iniţiatorii îşi doresc ca ajutorul public în materie civilă să fie accesibil unei categorii mai largi de persoane cu venituri reduse, pentru a nu îngrădi accesul liber la Justiţie şi a face prohibit accesul la Justiţie, soluţia propusă prin ridicarea plafoanelor minime pe cap de membru de familie ar putea duce, în sens contrar, la limitarea numărului de persoane care să beneficieze de ajutorul public judiciar în materie civilă, respectiv, a persoanelor care vor să meargă în Justiţie, fără plata taxei de timbru sau cu ajutor public din partea statului", a motivat Şerban Nicolae, în plenul Senatului.
El a adăugat că membrii Comisiei juridice au luat în considerare posibilitatea iniţierii unui nou proiect pe această temă, "eventual, de comun acord" între grupurile parlamentare, care să reglementeze această situaţie.
La rândul său, senatorul USR George Dircă, membru în Comisia juridică, a spus că s-a ajuns la concluzia că trebuie iniţiat un nou proiect, actualizat, astfel încât românii cu venituri reduse să îşi permită accesul efectiv la Justiţie.
"Am ajuns la concluzia şi la acordul să ne aplecăm asupra acestei OUG, care datează din 2008 şi a fost modificată în 2011. Este un text învechit, pe care trebuie să îl actualizăm astfel încât cetăţenii români cu venituri reduse să îşi permită să aibă accesul efectiv la actul de Justiţie. În acest moment, iniţiativa, deşi a fost una care şi-a dorit să aducă un plus de beneficii, nu a reuşit prin modul în care ea a fost formulată. Împreună cu Ministerul Justiţiei, cu colegii, am decis să adoptăm acest raport de respingere, însă în scurt timp vom începe o colaborare a tuturor reprezentanţilor partidelor să îmbunătăţim acest proiect de lege, astfel încât România să nu mai fie condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru îngrădirea accesului efectiv la Justiţie", a arătat senatorul USR.
Proiectul a fost dezbătut şi votat în plen după ce senatorii au decis de comun acord acest lucru, ziua de miercuri nefiind arondată adoptării legilor organice din care face parte şi această propunere legislativă.
Proiectul urmează să fie dezbătut în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.