Proiect în Parlament: PEDEPSE mai aspre pentru consumatorii de DROGURI. De ce se revoltă PSIHOLOGII - controverse uriașe
Înăsprirea pedepselor pentru traficanții și consumatorii de droguri stârnește controverse! Politicienii vor ca vinovații să stea la închisoare până la 10 ani. Soluția, văzută bună de politicieni - este privită cu scepticism de psihologi, care consideră că dependența trebuie tratată, nu pedepsită cu închisoarea.
Parlamentarii doresc să modifice legea privind combaterea traficului și a consumului de droguri. Mai mult decât atât, aceștia își doresc să înăsprească pedepsele pentru cei acre cultivă, produc sau vând substanțe interzise.
Potrivit actului normativ, producătorii sau traficanții de droguri găsiți vinovați riscă pedepse cuprinse între 3 și 10 ani, și nu între 2 și 7 ani, așa cum se întâmplă în prezent.
În cazul în care vorbim de substanțe de mare risc, cel condamnat riscă să stea la închisoare între 7 și 15 ani, față de pedeapsa actuală cuprinsă între 5 și 12 ani.
Pedepsele se vor înăspri și pentru cei acre consumă droguri. Aceștia riscă să stea la închisoare pentru o perioadă de 5 ani, și nu 2, așa cum se întâmplă în prezent.
Măsura este aspru contestată de psihologi, care spun că dependența de droguri trebuie tratată și nu trebuie pedepsită cu închisoarea. Ba mai mult decât atât, psihologii le cer parlamentarilor să nu îi mai considere infractori pe ceid ependenți de droguri, ci să îi trateze ca pe niște pacienți ai sistemului de sănătate din România.
În țara noastră, datele arată că sunt peste 1 milion de consumatori de droguri sau chiar dependenți. În realitate, numărul acestora ar fi însă mult mai mare.