Proiect imobiliar al săgeții lui Coldea, ridicat pe terenul lui Neidoni. Legătura familiei de investitori azeri cu politicieni români
Doi investitori azeri, aflați în strânsă legătură cu Hamza Karimov, dezvoltă un proiect imobiliar în nordul Bucureștiului, chiar pe terenul familiei Neidoni.
Este vorba despre Orkhan Aliyev și Yusif Azizov, foști parteneri de afaceri cu manageri ai gigantului petrolier de stat SOCAR. Ansamblul rezidențial din București are 137 de apartamente, iar de vânzarea proiectului s-ar ocupa fostul ministru pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer.
Construcția se desfășoară pe un teren de circa 7.500 de metri pătrați, care în 2019 îl avea creditor ipotecar pe Bogdan Neidoni, afaceristul aflat în strânsă legătură cu Florian Coldea și statul paralel, după cum anchetele Realitatea Plus au arătat în numeroase rânduri.
„Valoarea de dezvoltare a proiectului este de aproximativ 12 milioane de euro“, după cum a declarat chiar Ilan Laufer. În plus, Karimov ar fi început, alături de Laufer, construcția unui parc de retail de tip drive-in în Otopeni, mai notează cei de la profit.ro.
Unul dintre investitorii azeri, Orkhan Aliyev, a înființat firma prin care este prezent în acționariatul dezvoltatorului imobiliar alături de Ikhtiyar Akhundov, fost director general al producătorului Bos Shelf, deținut de SOCAR.
Iar celălalt investitor, Yusif Azizov, a coordonat grupul azer Red Circle, care în 2019 și-a exprimat interesul pentru achiziția rafinăriei RAFO Onești, aflată atunci în insolvență. Anterior, cel care a coordonat grupul Red Circle a fost chiar Tural Karimov, fratele lui Hamza Karimov, fostul CEO-ul SOCAR Petroleum. Tatăl celor doi, Tahir Karimov, a fost o figură politică importantă în Azerbaidjan, guvernator al raionului Salyan.
Tural Karimov, fratele vitreg al lui Hamza Karimov, a fost acuzat, în 2016, că a coordonat o rețea de firme și interpuși, prin intermediul cărora a păgubit bugetul public și a spălat banii proveniți din evaziune. Operațiunile frauduloase, spun procurorii, s-au derulat în prima parte a anului 2014.
Ulterior, Tural Karimov a fost reținut, dar eliberat prin „optimizare”. La scurt timp, Hamza Karimov a ajuns vicepreședinte al Federației Române de Judo.
În plus, în urmă cu câțiva ani, a apărut o fotografie controversată făcută în casa lui Tahir Karimov, tatăl celor doi frați, despre care se spune că este omul președintelui azer, Ilham Aliyev. În poză apar Ion Sterian, directorul general Transgaz, alături de Rareș și de Ramona Mănescu, personaje politice controversate în România.
Rareș și Ramona Mănescu adună semnături pentru Geoană, Laufer îi face campanie lui Geoană
"Rareșe și Ramona Mănescu au fost în cercuri foarte înalte de "băieți" care și ei au beneficiat de optimizare, pentru că nu au pățit absolut nimic, deși au tranzacționat terenuri, drepturi litigioase și așa mai departe. Doamna Ramona Mănescu chiar se visa comisar european când era doamna Dăncilă premier. Mai mult, doamna și domnul Mănescu adună acum semnături pentru Mircea Geaonă, iar Ilan Laufer, care are afaceri cu domnul Karimov, vine aici în studiou și îi face campanie lui Geoană. Oare domnul Geoană știe cine sunt personajele, că domnul Laufer a mai trecut și pe la domnul George Simion, a trecut și pe la domnul Ponta. Sunt niște repere interesante," a punctat Anca Alexandrescu.
Realizatoarea emisiunii "Culisele Statului Paralel" a prezentat și o reacție a lui Ilan Laufer pe subiectul tratat.
"Mă ocup de Nord View, pe partea de vânzări și marketing, contractul pe care-l am este cu compania NTK Deluxe, care este proprietarul terenului și dezvoltă acest proiect, nu-i cunosc personal nici pe dl. Coldea, nici pe dl. Neidoni, pe dl. Hamza Karimov îl cunosc, îmi este partener comercial într-un proiect comercial pe care-l dezvoltăm," a transmis omul de afaceri Ilan Laufer.