Proiect de lege pentru instituirea cadrului de colaborare cu Parchetul European, aprobat de Guvern
Guvernul a aprobat un proiect de lege pentru instituirea cadrului de colaborare cu Parchetul European în ceea ce priveşte structurile de suport în cazul celor 15 procurori delegaţi care vor activa în instituţia europeană. Un anunț în acest sens a fost făcut, astăzi, de a şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.
"Guvernul a aprobat un proiect de lege pentru instituirea cadrului de colaborare cu Parchetul European în ceea ce priveşte structurile de suport pentru desfăşurarea acestor activităţi. Practic, cei 15 procurori delegaţi la Parchetul European din partea României vor beneficia de o structură suport pentru desfăşurarea activităţilor formată din 5 posturi de ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară, 8 posturi de specialişti şi 5 posturi de grefieri", a afirmat Ionel Dancă, citat de Agerpres, într-o declarație de presă susținută, astăzi, la Palatul Victoria.
Potrivit lui Dancă, prevederile din proiectul de lege reprezintă un angajament al Guvernului în ceea ce priveşte sprijinirea activităţii Parchetului European.
"Şi în acest sens, colaborarea cu Parchetul European reprezintă pentru Guvernul liberal o prioritate, după ce au fost agreate principalele direcţii de colaborare cu Parchetul European, în ceea ce priveşte numărul de procurori delegaţi, respectiv 15, iată în acest moment înaintăm spre Parlamentul României proiectul de lege care asigură cadrul necesar de sprijin, de suport şi de colaborare cu Parchetul European", a mai spus purtătorul de cuvânt al Executivului.