Proiect: Amendă cât 10 taxe de şcolarizare, pentru universităţile care înscriu mai mulţi studenţi
Instituţiile de învăţământ superior care înmatriculează studenţi peste capacitatea maximă de şcolarizare aprobată sau la programe de studii neutorizate vor primi amendă cu o valoare de zece ori mai mare decât taxa de şcolarizare încasată, potrivit unui proiect de OUG al Ministerului Educaţiei.
Ministrul Educaţiei, Mihai Cîmpeanu, va propune, miercuri, spre avizare în şedinţa de Guvern, un proiect ordonanţă de urgenţă privind dreptul absolvenţilor de a beneficia de acte de studii recunoscute la finalizarea unor studii neautorizate şi sancţionarea instituţiilor de învăţământ care şcolarizează fără autorizare, scrie Mediafax.
Potrivit proiectului, începând cu anul universitar 2015 - 2016, instituţiile de învăţământ superior care înmatriculează studenţi peste capacitatea maximă de şcolarizare aprobată ori la programe de studii organizate la forme de învăţământ, limbă de predare şi locaţii geografice neautorizate/neacreditate se sancţionează cu o amendă al cărei cuantum este egal cu de 10 ori valoarea taxelor de şcolarizare încasate pentru respectivul program de studii.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS) este împuternicit să constate depăşirea capacităţii maxime de şcolarizare sau şcolarizarea la programe de studii organizate la forme de învăţământ, limbă de predare şi locaţii geografice neautorizate/neacreditate şi să stabilească amenzile, care se varsă la bugetul de stat.
Începând cu anul universitar 2015 - 2016, şcolarizarea şi înmatricularea de studenţi cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare referitoare la organizarea si desfăşurarea programelor de studii universitare sau privind depăşirea capacităţii de şcolarizare aprobate se sancţionează astfel: programul de studii respectiv intra în lichidare, în cazul în care încălcarea dispoziţiilor legale se referă la un singur an universitar şi la un singur program de studii, şi respectiv universitatea intra în lichidare şi se efectuează demersurile legale pentru desfiinţare, în cazul în care se constată încălcarea dispoziţiilor legale la două sau mai multe programe universitare, ori încălcarea prevederilor legale se constată, pe parcursul a cel puţin două ani universitari.
Din decembrie şi până acum, MECS a plătit daune de peste 1,7 milioane de lei în 7.400 de procese intentate de absolvenţii, cărora la finalul facultăţii nu li s-a eliberat diploma de licenţă sau a căror diplomă nu era recunoscută de minister, din cauză că fuseseră înscrişi cu depăşirea ciferi de şcolarizare aprobate sau la un program neautorizat.