MENIU

Programul Rabla se reia de luni. 30.000 de noi prime de casare

Programul RABLA va fi reluat de luni, fiind vorba de 30.000 de noi prime de casare disponibile în urma aprobării de către Guvern în această săptămână a rectificării Fondului pentru Mediu cu 198 de milioane de lei.

"De luni va începe programul Rabla. Cele 30.000 de prime de casare aprobate prin rectificare vor putea fi accesate de către români. Acordăm în continuare aceeaşi primă de casare de 6.500 de lei, putem să cumulăm această sumă de casare. Dacă cumpărăm o maşină hibrid, primim încă 1.700 de lei", a afirmat ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.

Aceasta a mai precizat că prin cele 30.000 de noi prime de casare se ajunge la un total de 50.000 de prime acordate în acest an pentru achiziţia de maşini noi, iar Guvernul intenţionează să menţină şi în anul următor acest număr de prime de casare acordate prin Rabla Clasic, aproape dublu faţă de media alocărilor din ultimii doi ani.

Mai multe articole despre:
rabla