MENIU

Programul privind infecțiile nosocominale, lansat astăzi! Ce spune ministrul Sănătății

<p>Ministrul Sănătăţii cere DSP-urilor să verifice contractele spitalelor cu firma Hexi Pharma</p>

Patriciu Achimaş Cadariu, ministrul Sănătăţii a fost invitat la o ediţie specială, moderată de jurnaliştii Realitatea TV Octavian Hoandră şi Dorin Chioţea. Ministrul a dezvăluit, printre altele, că astăzi va fi lansat un program naţional împotriva infecţiilor nosocomiale.

"Infecțiile nosocomiale sunt un punct important, care a derivat din Colectiv și pe care ni l-am asumat în programul de guvernare. Marți vom lansa acest program", a declarat, duminică, într-o emisiune la Realitatea tv, ministrul Sănătății.

El a amintit că au fost făcute evaluări interjudețene ale spitalelor, iar la comparația cu cele intrajudețene s-au observat "diferențe importante".

"Am făcut o evaluare interjudețeană, consecutiv celei intrajudețene prin inspecția sanitară, am verificat, am format grupuri de inspectori din două județe care au verificat un al treilea județ și le vom prezenta prin comparație cu ce s-a întâmplat la inspecția intrajudețeană. Sunt diferențe importante. Pe de altă parte, am trimis un chestionar principalelor 100 de spitale cele mai expuse la infecții tocmai pentru a evalua situația, pentru a vedea ce lipsește", a explicat demnitarul.

Potrivit acestuia, "este responsabilitatea spitalelor, prin lege", de a-și rezolva problema infecțiilor nosocomiale.

Ministrul Sănătății a precizat că, având în vedere că în România numărul epidemiologilor este insuficient, vor fi organizate cursuri de pregătire pentru medicii din spitale care sunt responsabili de infecțiile nosocomiale.

"Având în vedere că nu avem suficienți epidemiologi, vom organiza cursuri de pregătire pentru mai multe categorii de medici, cei care sunt în spitale și sunt responsabili de infecțiile nosocomiale, pentru a ști să le indentifice, să le pună în evidență, să parcurgă toate detaliile. Facem ceea ce se numește maparea nevoilor în sănătate. Este o condiționalitate și este modalitatea prin care putem debloca fondurile nerambursabile europene pentru spitalele regionale", a mai declarat Patriciu Achimaș Cadariu.