Programul nunților ar putea fi SCURTAT la sânge. Un primar vrea ca petrecerile de căsătorie să se încheie la 1 noaptea
Schimbări majore pentru cuplurile ce își plănuiesc nunta. Nopțile în care nuntașii sărbătoreau până dimineața ar putea lua sfârșit. La Târgu Jiu, primarul vrea să interzică petrecerile nocturne cu sute de invitați și propune organizarea evenimentelor pe timp de zi.
Inițiativa vine atât în sprijinul participanților cât și a angajaților localurilor de petrecere, dar ea se referă strict la nunți. Botezurile și celelalte evenimente festive sunt excluse.
"O sa incercam s-o reglementam in asa fel incat poate ora 1 sa fie ora la care se inchide orice eveniment pe raza municipiului Targu Jiu de genul acesta.0.56 eu ma refer aici nu la evenimentele de nastere nu ma refer la evenimente de 30-40-50 de persoane, ma refer in primul rand la nunti, acelea sunt cu public numeros si cu numar de invitati foarte mare", spune Marcel Romanescu, Primar Târgu Jiu.
Primarul pune pe masă argumentul dat de medici, cum că nu este sănătos pentru un organism să stea treaz sau să mănânce toată noaptea, dar amintește și de perioada comunistă în care la ora 23 orice eveniment se încheia, iar invitații erau apți de muncă a doua zi.