Prognoză sumbră despre cursul euro-leu pentru sfârşitul acestui an
Cursul euro poate ajunge din nou la 4,5 lei şi chiar mai sus, din cauza presiunilor externe din ultimul trimestru al anului, spun analiştii economici.
Contaminarea României cu neîncrederea investitorilor în economiile emergente ar putea duce cotaţia monedei euro peste pragul de 4,5 lei, potrivit analiştilor consultaţi de Economica.net.
Totuşi presiunile externe ar trebui să ajungă la proporţiile unui cataclism financiar ca să urce atât de sus, adaugă analiştii mai puţin sceptici. Cursul euro ar putea ajunge la 4,49 de lei în ultimul trimestru al anului şi s-ar putea stabiliza imediat sub acest nivel, potrivit Erste Group Research.
„Palierul posibiltăților pentru EURRON este chiar mai larg decât cel limitat superior la 4,49 de lei", crede Claudiu Cazacu, analist şef al casei de brokeraj XTB România. Analistul nu exclude deprecieri de până la 4,52 - 4,54 de lei.
Ar trebui, totuşi, să se producă „un cataclism financiar" extern, ca leul să se deprecieze atât de mult până la sfârşitul anului, spune la rândul lui, Mihai Nichişoiu, de la casa de brokeraj Tradeville în analiza valutara citata mai sus.