Prognoza meteo pentru IARNĂ. Meteorologii au făcut anunțul:când lovesc ninsorile abundente și gerul
După aproape o săptămână cu vreme rece şi ninsori la munte, vremea s-a îmbunătăţit, în weekend. Mai multe specii de pomi fructiferi au înflorit a doua oară în acest an, pe fondul căldurii neobişnuite după un octombrie cald și uscat. Ce surprize ne aduce iarna?
Astăzi, temperatura va continua să crească în cea mai mare parte a ţării, astfel că vremea va fi deosebit de caldă pentru luna noiembrie, cu maxime ce se vor încadra între 17 şi 25 de grade. În capitală, vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit la începutul lunii noiembrie. Maxima va fi de 23...24 de grade. Cerul va fi temporar noros, iar spre seară va ploua slab. De altfel, temperaturile vor fi peste norma din această perioadă, toată săptămâna.
Vremea își va urma cursul firesc, temperaturile revenind, treptat, la normalul perioadei. Temperaturile nu vor scădea, însă, dramatic, în perioada următoare.
"În noiembrie, este posibil să se încheie cu temperaturi ușor peste normal și chiar primele zile ale lunii decembrie să arate așa. O iarnă în adevăratul sens al cuvântului vom avea, ca și în anii trecuți, din ianuarie încolo", a declarat, la Realitatea Plus, în emisiunea "Săptămâna de vreme", Florinela Georgescu, director Meteorologie Operaţională ANM.
"Dinspre centrele care fac estimări sezoniere, o imagine, la nivelul Europei, pentru iarna care urmează, ar arăta, pentru partea central-sudică, influența Mării Mediterane, în sensul că par a fi mai multe precipitații și temperaturi mai blânde, un regim termic mai blând, dar și posibilitatea extinderii dinspre Câmpia Rusă a maselor de aer mai rece spre partea de S-E a Europei. Iar noi suntem fix între ele. Când am văzut această prognoză, am zis ca e undeva pe medie. Așa arată o iarnă normală în România", a explicat Florinela Georgescu.
Pe măsură ce ne apropiem de luna decembrie, temperaturile vor atinge normalul perioadei.
"Normalul temperaturilor va însemna ca noaptea să avem și temperaturi negative, în luna decembrie să apară și temperaturi sub -10 grade, apar și primele episoare de ger, și categoric în zonele montane, la orice episod de răcire a vremii, trebuie să ne așteptăm ca precipitațiile să fie și sub formă de lapoviță și ninsoare", a mai spus directorul Meteorologie Operaţională ANM, Florinela Georgescu.