Profesorul de la Universitatea din Ploiești acuzat de luare de mită, pus sub control judiciar
Profesorul de la Universitatea de Petrol și Gaze (UPG) Ploiești acuzat că a luat mită constând în bonuri valorice de carburant de la zeci de studenți în schimbul promovării examenelor a fost pus sub control judiciar cu interzicerea exercitării profesiei în executarea căreia a săvârșit faptele.
Potrivit unui comunicat de presă emis, marți, de Direcția Generală Anticorupție (DGA), ofițerii de poliție judiciară ai DGA—Serviciul Județean Prahova, sub coordonarea procurorului de caz desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au efectuat două percheziții domiciliare și au pus în aplicare un mandat de aducere într-un dosar penal privind săvârșirea a 21 infracțiuni de luare de mită de către un conferențiar doctor inginer de la UPG Ploiești, precum și a 21 infracțiuni de dare de mită de către studenți și masteranzi ai aceleiași unități de învățământ, suspecți în cauză.
"În fapt, s-a reținut că, în perioada ianuarie 2015 — ianuarie 2016, G.I.D. a pretins și primit de la 21 de studenți și masteranzi din cadrul Universității de Petrol și Gaze Ploiești bonuri valorice de carburant cu valori cuprinse între 200 — 750 lei în scopul promovării examenelor susținute de aceștia la disciplinele predate de profesorul în cauză, precum și pentru avizarea lucrărilor de disertație. Bonurile de carburant erau achiziționate, la îndrumarea profesorului G.I.D., de la o anumită stație de carburanți din municipiul Ploiești, fiind emise pe numele unei societăți comerciale la care acesta era asociat și administrator", arată DGA.
Potrivit sursei citate, pentru a nu fi descoperită activitatea sa infracțională și pentru a ascunde proveniența ilicită a bonurilor valorice, aceste operațiuni financiare nereale erau înregistrate în contabilitatea societății cu scopul diminuării bazei impozabile și deducerii TVA aferente, prejudiciul rezultat fiind de aproximativ 8.800 lei.
Profesorul universitar a fost plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile cu interzicerea exercitării profesiei în executarea căreia a săvârșit faptele.