Profesorul de la Universitate de Petrol și Gaze, acuzat de luare de mită, pus sub control judiciar
Profesorul din cadrul Universității de Petrol și Gaze Ploiești, care este cercetat pentru luare de mită, a fost pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. Totodată, față de acesta s-a luat și măsura interzicerii exercitării profesiei.
Potrivit unui comunicat remis de DGA, “ca urmare a activităţilor desfăşurate de ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) - Serviciului Județean Anticorupție (S.J.A.) Prahova, procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a dispus faţă de suspectul G.I.D., conferenţiar dr. ing. la Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti, punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită. Faţă de acesta a fost luată măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile cu interzicerea exercitării profesiei în executarea căreia a săvârşit faptele”.
Astfel, luni, 21 noiembrie, ofiţerii de poliţie judiciară ai DGA au efectuat două percheziţii domiciliare şi au pus în aplicare un mandat de aducere în dosarul penal ce priveşte săvârşirea a 21 infracţiuni de luare de mită de către suspect, precum şi 21 infracţiuni de dare de mită de către studenţi şi masteranzi ai aceleiaşi unităţi de învăţământ, suspecţi în cauză.
Oamenii legii arată că, în perioada ianuarie 2015 – ianuarie 2016, G.I.D. a pretins şi primit de la 21 de studenţi şi masteranzi din cadrul Universităţii de Petrol şi Gaze Ploieşti bonuri valorice de carburant cu valori cuprinse între 200 – 750 lei în scopul promovării examenelor susţinute de aceştia la disciplinele predate de profesorul în cauză, precum şi pentru avizarea lucrărilor de disertaţie. Bonurile de carburant erau achiziţionate, la îndrumarea profesorului G.I.D., de la o anumită staţie de carburanţi din municipiul Ploieşti, fiind emise pe numele unei societăţi comerciale la care acesta era asociat şi administrator.
Pentru a nu fi descoperită activitatea sa infracţională şi pentru a ascunde provenienţa ilicită a bonurilor valorice, aceste operaţiuni financiare nereale erau înregistrate în contabilitatea societăţii cu scopul diminuării bazei impozabile şi deducerii TVA aferent, prejudiciul rezultat fiind de aproximativ 8800 lei.
În cauză cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale.