MENIU

Profesorii ameninţă iar cu greva, la început de an şcolar

Proteste în Educaţie

Profesorii dau un ultimatum Guvernului și amenință cu proteste din 2 octombrie. Federaţia Sindicatelor Libere din Învățământ cere premierului încheierea unui acord scris prin care să se angajeze la soluționarea problemelor din domeniu.

Colegiul Naţional al Liderilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, întrunit în şedinţă în data de 4 septembrie, a decis să înceapă protestele din 2 octombrie, în cazul în care Guvernul nu acceptă încheierea unui acord scris, prin care se angajează să soluţioneze mai multe probleme cu care se confruntă salariații din învățământ.

Membrii de sindicat reclamă faptul că sporurile salariale se calculează prin raportare la salariile de bază de anul trecut, ceea ce conduce la obţinerea unor venituri salariale mai mici decât ar trebui de fapt. Concret, angajaţii din învăţământ pierd, în medie, peste 3 la sută din venitul brut, iar procentul poate fi mai mare, dacă au mai multe sporuri.

"Totodată suntem nemulţumiţi de faptul că Executivul nu a cuprins în Legea bugetului de stat pentru anul 2017 sumele necesare pentru plata sentinţelor judecătoreşti, în conformitate cu prevederile legale de eşalonare a plăţii acestor sentinţe. În medie, fiecare angajat din educaţie ar trebui să recupereze aproximativ 5.000 de lei", au anunţat sindicaliştii.

Aceştia mai sunt nemulţumiţi şi de cuantumul mic al creşterii salariilor nete în anul 2018 comparativ cu creşterile salariilor brute, consecinţă a majorării contribuţiilor angajaţilor către stat. În urma calculelor făcute de FSLI şi recunoscute ulterior de ministrul Finanţelor Publice, precum şi de ministrul Muncii, dacă nivelul brut al salariilor creşte cu 50 la sută, în realitate, ceea ce va primi, anul viitor, fiecare angajat din învăţământ este de maximum 25%.

În acest context, FSLI cere Guvernului României începerea negocierilor şi încheierea unui acord scris până la data de 25 septembrie 2017, prin care să fie soluţionate aceste solicitări, respectând următorul calendar:

  • Începând cu cel târziu data de 1 octombrie 2017, sporurile salariale să se calculeze prin raportarea la actualele salarii de bază;
  • La rectificarea bugetară care se va face până la sfârşitul anului 2017, să fie cuprinsă suma necesară pentru plata sentinţelor judecătoreşti;
  • Până la sfârşitul acestei luni să se găsească o soluţie, astfel încât salariile nete din învăţământ, în anul 2018 să crească într-un procent mai mare decât cel anunţat de Executiv.

În situaţia în care Guvernul României va ignora solicitarea FSLI, vor începe acţiunile de protest, după cum urmează:

  • În data de 2 octombrie 2017, între orele 12.00-14.00, vor fi pichetate toate prefecturile din reşedinţele de judeţ;
  • În zilele de 4 şi 5 octobrie 2017 va fi pichetat sediul Guvernului.