Profesor din Gorj, reținut pentru că ar fi întreținut relații sexuale cu o elevă minoră! Întâlnirile, consumate în apartamentul dascălului
Un profesor în vârstă de 43 de ani, din judeţul Gorj, a fost reținut. Bărbatul este suspectat că a întreţinut relaţii sexuale cu una dintre elevele sale, în vârstă de 16 ani. Poliția a fost sesizată chiar de mama fetei.
”La data de 31 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au reţinut pentru 24 de ore un bărbat, de 43 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, bănuit de săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor”, a transmis, miercuri, Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Gorj, relatează Ziare.com.
Potrivit polițiștilor, la data de 5 decembrie 2022, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată de către o femeie cu privire la faptul că fiica sa minoră ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o persoană majoră.
Potrivit presei locale, bărbatul reţinut este profesor, iar întâlnirile cu eleva ar fi avut loc în apartamentul său din Târgu Jiu.
”Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că în perioada iulie-noiembrie 2022, minora de 16 ani ar fi întreţinut relaţii sexuale consimţite cu un bărbat de 43 de ani, din municipiul Târgu-Jiu”, au mai transmis poliţiştii.