MENIU

Profesoară de religie, reclamată că şi-a însuşit bani de la elevi pentru o tabără şcolară care nu s-a organizat. Ce riscă femeia

Profesoară de religie, reclamată că şi-a însuşit bani de la elevi pentru o tabără şcolară care nu s-a organizat. Ce riscă femeia

O profesoară de religie din Constanţa este cercetată de poliţişti după ce doi părinţi o acuză că le-a solicitat şi a primit peste 3.500 de lei pentru elevii să meargă într-o tabără. Femeia este acuzată că nu a înapoiat banii, deşi tabăra nu a mai fost organizată. Reprezentanţii Arhiepiecopiei Tomisului au anunţat că, dacă fapta se confirmă, profesoara poate fi sancţionată prin retragerea acordului de a preda religie.

Poliţiştii au fost sesizaţi de două ori în cursul acestei săptămâni, respectiv pe 11 şi 14 octombrie, că, în cursul anului şcolar 2023-2024, o profesoară le-ar fi solicitat sumele de 1.760 de lei, respectiv 1.800 de lei, pentru ca elevii să participe la o tabără de vară.

”Părinţii ar fi achitat sumele respective, dar tabăra nu ar fi fost organizată, iar banii nu le-ar fi fost restituiţi. În  cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiuni de înşelăciune”, au anunţat poliţiştii.
 
Din informațiile existente, femeia este profesoară de religie la Şcoala numărul 8 din Constanţa. 
 
Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au anunţat că, dacă fapta se confirmă, femeia nu va mai preda religie. 
 
”Responsabilitatea verificării şi eventual a sancţionării presupusei fapte o au conducerea şcolii, Inspectoratul Şcolar şi Poliţia. Pe cale religioasă, dacă fapta se confirmă de către autorităţile sus-menţionate, cultul poate sancţiona prin retragerea acordului de a preda religia”, au transmis reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului.