MENIU

Profesiile liberale riscă să dispară. Atac fără precedent din partea Fiscului

<p>Lipsa de predictibilitate &icirc;i exasperează pe patroni</p>

Profesiile liberale riscă să dispară, după ce autorităţile fiscale au declanşat un atac fără precedent împotriva acestora. Sunt atacaţi direct 400.000 de liber profesionişti din România, printre care avocaţii, notarii, consultanţii fiscali, economiştii, medicii, asistenţii medicali, psihologii şi multe alte profesii liberale.

Ministerul Finanţelor Publice intenţionează să anuleze printr-o Hotărîre de Guvern prevederea din normele de aplicare ale Codului Fiscal care spune că profesiile liberale nu sunt activităiți dependente.

Practic, prin această modificare care atentează direct la independenţa unor profesii liberale recunoscute în toate ţările civilizate, se vrea angajarea profesioniştilor cu contract individual de muncă.

"Atragem atentia asupra pericolului iminent, de o gravitate extremă, cu privire la independenta si chiar existenta profesiilor liberale si a drepturilor de autor. ", spune Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Serviciilor Private din Romania (PSPR).

Miza Fiscului este creşterea taxelor plătite de profesiile liberale la nivelul unor angajaţi obişnuiţi, în ciuda faptului că activitatea acestora are un caracter specific, bazat pe colaborări multiple, pe consultanţă şi pe relaţii de parteneriat, nu de dependenţă ca în cazul salariaţilor.

In cazul reconsiderarii unei activitati ca activitate dependenta, impozitul pe venit si contributiile sociale obligatorii, stabilite potrivit legii, vor fi recalculate si virate, fiind datorate solidar de catre platitorul si beneficiarul de venit. In acest caz se aplica regulile de determinare a impozitului pentru veniturile din salarii realizate in afara functiei de baza.

PLANUL DETALIAT al Finanţelor, cu toate modificările preconizate prin Proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, poate fi văzut AICI

Ministerul Finantelor nu este la prima încercare de acest gen, de desfiinţare a caracterului liberal al unor profesii specifice. Finanţele au mai incercat si in 2011 sa reglementeze reclasificarea activitatilor independente in activitati dependente.

Potrivit Patronatului Serviciilor Private din Romania, caracterul independent al profesiei liberale este reglementat prin lege specifică. 

Guvernul vrea să desfiinţeze profesiile liberale

"Acest proiect de Hotărâre ni s-a prezentat ca fiind o reglementare necesare pentru a ne amorniza cu legislaţia europeană, însă la un anumit punct am observat că se abrogă excepţia prin care profesiile liberale nu pot fi recalificate ca dependente", a declaratAnca Vlad, prim-vicepreşedintele Confederației Naționale a Patronatului Român.

"Ceva nu este în regulă aici", a continuat aceasta, explicând că dacă Hotărârea de Guvern va intra în vigoare cu acel articol, persoanele liber profesioniste vor trebuie să aibă contract standard de muncă.

"Nu putem trece aceste persoane pe contract de muncă întrucât natura activităţii liber profesioniştilor nu ne permite acest lucru. Codul Muncii este extrem de restrictiv", a completat prim-vicepreşedintele Confederației Naționale a Patronatului Român.

Conform datelor Ministerului de Finanţe, în România, sunt înregistraţi aproximativ 400.000 de persoane liber profesioniste.

Pe lista profesiilor aflate în pericol de desfiinţare se află avocaţii, notarii publici, executori judecătoreşti, consilierii juridici, mediatorii, experţii contabili, experţii tehnici, experţii criminalişti, contabilii autorizaţi, medicii, farmaciştii, psihologii, asistenţii medicali, tehnicienii dentari, auditorii financiari, consultanţii fiscali, arhitecţi, traducători, practicieni în reorganizare şi lichidare, urbaniştii, specialiştii în cadastru, auditorii energetici pentru clădiri.

Guvernul vrea reclasificarea profesiilor liberale în activitati dependente

Activitatile independente desfasurate de profesiile libere sau in baza contractelor de drepturi de autor vor putea fi reclasificate in activitati dependente. Masura este cuprinsa intr-un proiect de act normativ pentru modificarea Normelor de aplicare a Codului fiscal, propus luni, 27 aprilie, de Ministerul Finantelor.

Exceptia de la reconsiderarea ca activitati dependente, a celor care genereaza venituri din profesii libere, precum si a drepturilor de autor si a drepturilor conexe, ar putea fi eliminata, se mentioneaza intr-un proiect de hotarare pentru modificarea si completarea Normelor de aplicare a Codului fiscal, lansat luni in dezbatere publica pe site-ul Ministerului Finantelor.

Concret, documentul aflat in dezbatere publica urmeaza sa abroge punctul 1 al Normelor de aplicare a Codului fiscal care prevede urmatoarele aspecte:

"O activitate poate fi reconsiderata (...) ca activitate dependenta, in cazul in care raportul juridic in baza caruia se desfasoara activitatea nu reflecta continutul economic al acestuia. Activitatile desfasurate in mod independent, in conditiile legii, care genereaza venituri din profesii libere, precum si drepturile de autor si drepturile conexe definite potrivit prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, nu pot fi reconsiderate ca activitati dependente (...)".

Reclasificarea activitatilor independente in dependente va asigura un tratament fiscal nediscriminatoriu aplicabil veniturilor obtinute din activitati desfasurate in mod independent, motiveaza initiatorii proiectului, cita'i de AvocatNet.ro.

Patronatul Serviciilor Private: Propunerea MFP desfiinteaza sensul profesiilor liberale si drepturilor de autor

Patronatul Serviciilor Private din Romania (PSPR) respinge propunerile de modificare a Normelor de aplicare a Codului fiscal privind transformarea antreprenorilor (profesii liberale si drepturi de autor) in salariati, se mentioneaza intr-un comunicat al patronatului, publicat recent pe site-ul sau.

Indirect, propunerile facute de Ministerul Finantelor desfiinteaza in fapt sensul profesiilor liberale si drepturilor de autor si rolul lor intr-o economie bazata pe competenta si profesionalism, considera reprezentantii PSPR.

Mai mult decat atat, daca se va elimina exceptia prevazuta de punctul 1 din Normele de aplicare a Codului fiscal, atunci se va genera, in mod cert, un risc major ca profesiile liberale si drepturile de autor sa fie reconsiderate in baza unei interpretari subiective a organului fiscal, cu consecinta directa a suprimarii independentei acestor profesii, asa cum aceasta este reglementata prin legea specifica si cum rezulta din natura activitatii care genereaza venituri din profesii libere si drepturi de autor, puncteaza aceeasi sursa.

Poziţia Patronatului Serviciilor Private din Romania:

"Patronatul Serviciilor Private din Romania (PSPR) se pronunta ferm impotriva incercarilor repetate ale specialistilor din Ministerul Finantelor Publice de a ignora realitatile pietii muncii specifice secolului XXI.

PSPR atrage atentia Ministerului Muncii ca, prin actiunile sale pur birocratice, Ministerul Finantelor Publice compromite procesul de creare de locuri de munca cu valoare adaugata, situatie caracteristica profesiilor liberale si drepturilor de autor, al caror statut este reglementat prin legi speciale. Indirect, propunerile facute de Ministerul Finantelor Publice desfiinteaza in fapt sensul profesiilor liberale si drepturilor de autor si rolul lor intr-o economie bazata pe competenta si profesionalism.

In contextul actualelor proiecte de acte normative prin care se intentioneaza abrogarea punctului 1 din HG nr. 44/2004 (Norme metodologice de aplicare a Codului Fiscal) si, totodata, stabilirea unor criterii comune de reconsiderare ca dependenta a activitatii desfasurate de catre orice persoana fizica, fara a se diferentia intre activitatile care genereaza venituri din profesii liberale si drepturi de autor, pe de o parte si activitatile desfasurate de persoanele fizice autorizate infiintate in baza OUG nr. 44/2008, pe de alta parte,

Prin prezenta, dorim sa atragem atentia asupra pericolul iminent, de o gravitate extrema, cu privire la independenta si chiar existenta profesiilor liberale si a drepturilor de autor, creat prin initiative legislative de genul celor mai sus enuntate.

Intrucat modificarea Codului Fiscal din anul 2010, in sensul introducerii criteriilor de dependenta prevazute de art. 7, ar fi putut să aibă un impact negativ semnificativ asupra persoanelor care exercită

profesii liberale si drepturi de autor, legiuitorul a clarificat, la scurt timp, aceasta situatie prin introducerea punctului 1 din HG nr. 44/2004 privind exceptarea neconditionata a activităţilor ce generează venituri din profesii libere si drepturi de autor de la reconsiderarea în activitate dependentă.

Aceasta exceptare este pe deplin intemeiata avand in vedere faptul ca exista diferente fundamentale intre activitatea care genereaza venituri din profesii liberale/drepturi de autor si activitatea prestata de catre o persoana fizica autorizata (PFA). Orice asimilare intre aceste activitati se poate face numai cu incalcarea oricarui temei juridic si principiu statutar al profesiilor liberale si drepturilor de autor. Diferentele sunt atat de evidente incat o asimilare a tratamentului aplicabil nu are niciun fundament logic sau juridic. Astfel, PFA se infiinteaza si functioneaza in baza OUG nr. 44/2008, iar profesia liberala si drepturile de autor se exercita conform legii specifice. Caracterul independent al profesiei liberale este reglementat prin legea specifica. Independenta profesiilor liberale si drepturilor de autor tine nu numai de natura acestora, cat mai ales de esenta lor, in timp ce independenta PFA-ului este recunoscuta doar in contextul in care nu sunt indeplinite criteriile de dependenta prevazute de legislatia fiscala. Spre deosebire de PFA, persoanele care exercita profesii liberale respecta un cod etic/deontologic, au un nivel specific/corespunzător de pregătire pentru practicarea profesiei, incheie asigurare de raspundere profesionala, au obligatie legala de a participa la pregatirea profesionala continua, fac parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare și supraveghere a profesiei. De asemenea, dreptul de autor este recunoscut si garantat in conditiile legii specifice, este legat de persoana autorului si comporta atribute de ordin moral si patrimonial, aspecte care nu se regasesc in cazul PFA-ului.

Dacă se va elimina exceptia prevazuta de punctul 1 din HG nr. 44/2004 se va genera, in mod cert, un risc major ca profesiile liberale si drepturile de autor să fie reconsiderate în baza unei interpretări subiective a organului fiscal, cu consecinta directa a suprimarii independentei acestor profesii, asa cum aceasta este reglementata prin legea specifica si cum rezulta din natura activitatii care genereaza venituri din profesii libere si drepturi de autor.

In masura in care legislatia aplicabila fiecarei profesii liberale reglementeaza caracterul sau independent, precum si in masura in care indepedenta drepturilor de autor este reclamata de natura

acestor drepturi asa cum este ea legiferata, o eventuala modificare legislativa fiscala care ar permite reconsiderarea unei astfel de activitati in dependenta ar echivala cu o dublare a cadrului legislativ, incalcandu-se astfel principiul unicitatii reglementarilor legale, de natura sa afecteze dezvoltarea profesiilor liberale si drepturilor de autor in Romania.

Intelegem ca exista situatii in care activitatea PFA-urile s-a indepartat, in ultimii ani, de la sensul avut in vedere de actul normativ care o reglementeaza (OUG nr. 44/2008), insa acesta nu reprezinta un motiv pentru care, prin modificari ale legislatiei fiscale, sa fie afectate profesiile liberale sau drepturile de autor.

Profesiile liberale si drepturile de autor reprezinta un segment extrem de important in orice stat de drept, iar rolul lor in dezvoltarea societatii romanesti este atat de important incat astfel de initiative legislative fiscale nu fac decat sa conduca la scaderea interesului profesionistilor de a desfasura astfel de activitati in Romania, cu consecinta suprimarii existentei acestor profesii in societatea romaneasca sau, cel putin, a restrangerii drastice a ariei lor de desfasurare, fapt care ar avea un impact negativ semnificativ asupra intregii societati romanesti.

Pentru toate aceste motive, consideram ca este absolut necesara mentinerea punctului 1 din HG nr. 44/2004 prin care, in mod corect si legal, se reglementeaza imposibilitatea reconsiderarii ca dependente a activitatilor care genereaza venituri din profesii liberale si drepturi de autor, in totala armonie cu legislatia de organizare si exercitare a acestora.

Patronatul Serviciilor Private din Romania

Prin Presedinte Parvan Nicolae-Cristian"